Două femei ascunse în geamantane, descoperite la frontiera Curtici

 
Femei ascunse în geamantane
Femei ascunse în geamantane

Poliţiştii de frontieră de la Curtici au descoperit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un compartiment gol al trenului care mergea spre Viena, două geamantane voluminoase în care erau ascunse două femei de origine afgană, care încercau astfel să iasă ilegal din ţară.



Polițiștii de frontieră au extins verificările, iar în alt compartiment a fost identificat un bărbat de origine afgană care este bănuit că le-a ajutat pe cele două femei să se ascundă în valize, pentru a ieși ilegal din România.

"Azi noapte, în jurul orei 02.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, pe sensul de ieşire din ţară, în trenul Inter Regio care circulă pe relaţia Bucureşti Nord – Viena, poliţiştii de frontieră au observat două valize voluminoase, într-un compartiment gol. Drept urmare, s-a procedat la deschiderea geamantanelor, iar în interiorul acestora au fost descoperite, ascunse, două persoane de sex feminin. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză sunt din Afganistan, cu vârste de 25 şi 59 de ani", a declarat agentul șef adjunct Mihaela Leș, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

Polițiștii de frontieră au extins verificările, iar în alt compartiment a fost identificat un bărbat de origine afgană care este bănuit că le-a ajutat pe cele două femei să se ascundă în valize, pentru a ieși ilegal din România.

Femeile nu au dorit să dea declaraţii în cadrul primelor audieri despre modul cum au ajuns în valize, precizând doar că doreau să ajungă în Spaţiul Schengen şi au recurs la această metodă deoarece nu aveau o viză valabilă, potrivit aradon.ro.

"În cauză poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat și complicitate la săvârșirea acestei infracțiuni, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun", a mai precizat Mihaela Leș.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?