Dosarul familei Cosma, reluat de la zero, s-ar putea soluționa mai repede

 
Mircea şi Vlad Cosma
Mircea şi Vlad Cosma

Joi s-a reluat de la zero procesul fostului președinte al Consiliului Județean Prahova Mircea Cosma și al fiului său, fostul deputat PSD Vlad Cosma, acuzați de fapte de corupție. Înalta Curte a desființat anul trecut hotărârea primei instanțe, care îi condamna pe cei doi la 8 și respectiv 5 ani de închisoare.



Rejudecarea dosarului familiei Cosma a început cu o amânare pentru data de 26 iunie.

Motivul amânării: procurorii DNA au făcut o contestație în anulare-cale de atac extraordinară, în baza deciziei Curții Constituționale privind nelegalitatea completurilor de 5 judecători.

Concret, DNA cere anularea deciziei din 26 martie 2018, prin care condamnările date în acest caz au fost casate, iar întregul dosar a fost trimis pentru judecată în fază de fond, potrivit Ziare.com.

Așa că la termenul de joi procurorul DNA a cerut amânarea rejudecării procesului, până la soluționarea contestației în anulare, care are termen pe 11 iunie.

În cazul în care se admite contestația în anulare, judecarea acestui caz se reia din fază de apel.

Vlad și Mircea Cosma au fost prezenți astăzi în sală de judecată, dar nu au făcut declarații.

La 1 noiembrie 2016, un complet de 3 judecatori a dat următoarele sentințe, pe fond: Mircea Cosma - 8 ani, Vlad Cosma - 5 ani, Daniel Alixandrescu - 6 ani si Razvan Alexe - 2 ani si 6 luni.

Care erau acuzațiile: președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, a fost trimis în judecată pentru luare de mită și abuz în serviciu, iar fiul sau, deputatul PSD Vlad Cosma, pentru trafic de influența. Directorul Direcției "Patrimoniu" din CJ Prahova, Daniel Alixandrescu - luare de mită și abuz în serviciu, iar afaceristul Răzvan Alexe - trafic de influența și dare de mită.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?