Donald Trump către americani: "Votaţi cu republicanii sau SUA vor fi invadate"

 
Donald Trump
Donald Trump

Donald Trump le-a transmis un mesaj americanilor: "Votaţi cu republicanii sau SUA vor fi invadate", conform Agerpres.



Donald Trump i-a avertizat pe americani că o victorie democrată la alegerile legislative de la jumătatea mandatului de marţi ar precipita venirea socialismului în SUA şi sosirea hoardelor de criminali din America centrală, argumentul său final de campanie pentru a salva majoritatea republicană, relatează AFP, preluat de Agerpres.

"Vor impune socialismul în Florida. Bun venit în Venezuela", a declarat Donald Trump, aflat la Pensacola, în Florida, în cadrul unui miting de susţinere a candidaţilor republicani la Senat şi la postul de guvernator, Rick Scott şi Ron DeSantis.

Democraţii, a spus el, vor "să şteargă frontierele" şi să-i pună pe "clandestini înaintea cetăţenilor americani".

"Programul de imigraţie al democraţilor este să facă să vină traficul de droguri, traficul de fiinţe umane şi cartelurile criminale", a spus preşedintele SUA în Montana.

De săptămâni de zile, el vorbeşte în termeni îngrijorători despre cele câteva mii de migranţi din American centrală care traversează în prezent Mexicul spre SUA şi în aşteptarea cărora a trimis mii de soldaţi la frontiera mexicană. Potrivit lui Trump, 300 dintre aceşti migranţi sunt "foarte răi". El susţine că a primit informaţii din Mexic privind aceşti migranţi.

"Gardurile cu sârmă ghimpată pot fi un lucru drăguţ, când sunt bine instalate", a mai spus al 45-lea preşedinte american.

Citește mai multe detalii pe Agerpres!



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?