Doliu în România. S-a stins ultima descendentă rămasă în ţară a unei familii importante

Lucia Hortenzia Otilia Victoria Bunaciu, Directorul Onorific al Muzeului Casa Mureșenilor, a trecut în neființă.  Ultima descendentă a familiei Mureșianu care locuia la Brașov, Lucia Bunaciu a fost strănepoata academicianului Iacob Mureșianu (1812-1887) și nepoata compozitorului Iacob Mureșianu (1857-1917). 



Lucia Hortenzia Otilia Victoria Bunaciu a fost fiica Luciei și a lui Iulian Bene și a fost căsătorită cu Ioan Bunaciu. Mai avea un frate, mutat la Paris.

A absolvit Institutul Pedagogic al Academiei Comerciale din Braşov şi Facultatea de Drept din Sibiu.

De-a lungul vieții a avut de suferit tocmai din cauza originii sale, dar și a studiilor. A fost nevoită să lucreze ani la rând ca simplu muncitor în tăbăcărie, după care a reușit să se angajeze la biroul financiar al unei fabrici. A ieșit la pensie în 1963, din cauza unei boli.

Din 1991 i s-a propus să se implice în activitatea Muzeului. Pentru aceasta, așa cum mărturisea, s-a apucat să studieze arhivele Casei, pentru a dubla amintirile pe care le avea despre înaintașii săi.

În anul 2005, cu ocazia aniversării a 135 de ani de la înfiinţarea Despărţământului braşovean, Lucia Bunaciu a fost numită membru de onoare al Astrei.

Priveghiul va avea loc marți, 20 februarie 2018, la capela Cimitirului Bisericii Sf. Treime (Tocile, Scheii Brașovului), la ora 18.00. Înmormântarea va avea loc miercuri, 21 februarie 2018, ora 11.30, în Cimitirul Bisericii Sf. Treime.

sursa

 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?