DOLIU în lumea medicală. A absolvit Facultatea de Medicină cu 10

DOLIU în lumea medicală. A absolvit Facultatea de Medicină cu 10

Medicul ortoped Petru Pop, fost director al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău şi fost şef al secţiei de Ortopedie din cadrul aceluiaşi spital, a murit, miercuri, 8 octombrie, chiar în unitatea pe care a slujit-o timp de 35 de ani.

Medicul Petru Pop profesa ca medic ortoped în cadrul Spitalului Judeţean până duminică, 5 octombrie, când a fost internat din cauza unor probleme de sănătate, scrie adevarul.ro. Inima sa a încetat să mai bată miercuri, 8 octombrie.

A absolvit cu 10 Facultatea de Medicină. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Spitalului Judeţean, Petru Pop s-a născut în data de 7 august 1948 în localitatea Dragu din judeţul Sălaj.

A urmat cursurile Institutul de Medicină şi Farmacie Cluj, Facultatea de Medicină Generală (absolvită cu media 10), promoţia 1972.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?