DOLIU în lumea filmului românesc! Tudor Caranfil a murit

 

Criticul şi istoricul de film Tudor Caranfil a murit sâmbătă dimineaţă, în casa lui din Bucureşti, a confirmat Irina-Margareta Nistor pentru News.ro.



Am călătorit mult împreună şi am văzut multe filme. M-a format”, a spus Nistor.

Născut în 1931, la Galaţi, absolvent al Facultăţii de Filosofie la Universitatea din Bucureşti, Caranfil s-a specializat, ulterior, în filmologie. Din 1959 a fost criticul cinematografic al cotidianului Informaţia Bucureştiului unde, între 1960 şi 1970, a redactat săptămânal pagina de cinema „Carnet de cinefil”, potrivit cartepedia.ro.

În 1962, a fondat primul cinematograf de arhivă din Bucureşti („Prietenii filmului”) pe baza căruia va fi creată, doi ani mai tîrziu, Cinemateca Română. Din 1970 a activat, cu precădere, în televiziune, unde a realizat, între 1972 şi 1977, un popular magazin săptămânal de cultură cinematografică intitulat „Vârstele peliculei”, emisiune continuată din 1990 până în 1997. Alte cicluri de emisiuni TV iniţiate: „Istoria unei capodopere”, „Povestea unui gag”, „Dicţionar cinematografic”, „Amfiteatrul artelor”, „Traveling peste timp” şi „Telefilmotecă de Aur”. Din 1966, a demarat seria de volume dedicate istoriei cinematografiei printre care se numără „F.W. Murnau” (1968), „Vârstele peliculei”, o istorie filmului în capodopere (vol. I IV, 1982 1998), „Cetăţeanul Kane”, „În căutarea filmului pierdut” (1988, volum distins cu Premiul ACIN), „Dicţionar de filme româneşti” (2002; ediţia a II a, 2004), „Dicţionar universal de filme” (2002; ediţia a II a, 2003; ediţia a III a, 2008), „Pe aripile vântului” (2003).

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?