Doliu în handbalul românesc. O legendă, Ghiță Licu, s-a stins

 
Doliu în handbalul românesc. O legendă, Ghiță Licu, s-a stins
Doliu în handbalul românesc. O legendă, Ghiță Licu, s-a stins
FOTO: libertatea

Fostul mare handbalist Ghiță Licu, campion mondial în 1970 și 1974, s-a stins din viață la vârsta de 68 de ani, în noaptea de luni spre marți, a anunțat Federația Română de Handbal

Născut pe 1 decembrie 1945, la Fierbinți (Ilfov), Licu a evoluat ca pivot și a cucerit două titluri de campion mondial, în 1970 și 1974, precum și bronz în 1967, fiind medaliat cu argint la JO din 1976 și cu bronz în 1972. Licu senior a jucat 291 jocuri și a marcat 1.336 goluri în loturile naționale, fiind component al echipei sale de suflet, Dinamo București.

Ca antrenor la Dinamo (1980-1993) sau la SC Magdeburg (1993-2006), Ghiță Licu a dus mai departe disciplina, rigurozitatea, chiar duritatea, căpătate în ani de antrenament, petrecuți în teren sau pe bancă, se arată în comunicatul FRH.

"Sincere condoleanțe familiei. A trecut în neființă un handbalist, un bărbat, un om care a trăit drept întreaga viață. O să ne lipsești nea Ghiță", a spus Alexandru Dedu, președinte FRH.

Înmormântarea va avea loc joi, în comuna Pantelimon.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
raul atanasov
08 Apr 12:20
UITE AȘA ÎNMORMÂNTAȚI 2 LEGENDE ALE HANDBALULUI ROMÂNESC ODATĂ...
Răspunde
1 0
raul atanasov
08 Apr 12:12
POATE ZIARIȘTII FĂCUȚI LA NORMĂ GĂSESC O POZĂ CU GHIȚĂ LICU. ÎN POZĂ E CEZAR DRĂGĂNIȚĂ DE LA STEAUA. NU MERITAȚI BANII DE SALARIU PE LUNA ASTA. SUNTEȚI PRAF !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?