Doar trei instanţe au decis suspendarea protestelor, restul refuză reluarea activităţii

Foto: NewsIn
Judecătorii din cadrul a trei instanţe au decis, în urma Adunărilor Generale, suspendarea protestelor, în timp ce magistraţii celorlalte instanţe au hotărât ca în continuare să nu intre în sălile de judecată, a afirmat purtătorul de cuvânt al RNAG, Cristi Danileţ.

Cristi Danileţ a precizat, pentru NewsIn, că Judecătoria Mangalia este singura instanţă care nu a avut Adunare Generală, deoarece magistraţii nu au votat, în urmă cu trei săptămâni, suspendarea activităţii.

Astfel, Judecătoria Vatra Dornei, Tribunalul Constanţa şi Curţile de Apel Alba Iulia au hotărât suspendarea protestelor, din totalul celor 240 de instanţe din ţară. În ceea ce priveşte Curtea de Apel Alba Iulia, judecătorii acestei instanţe au hotărât să adopte o altă formă de protest, care presupune ca aceştia să intre mai târziu în sălile de judecată, a declarat luni, preşedintele Reţelei Naţionale a Adunărilor Generale (RNAG), Adi Neacşu.

Magistraţii de la Curtea de Apel Craiova au decis asăzi, în cadrul Adunării Generale a judecătorilor, cu majoritate de voturi, să îşi reia protestele, deşi cu trei zile în urmă, judecătorii instanţei hotărâseră să le suspende, a declarat judecătorul Cristi Danileţ, purtător de cuvânt al RNAG.

Totodată, toate instanţele din Bucureşti, inclusiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au decis să continue protestele începute în urmă cu trei săptămâni. Forma protestelor diferă de la o instanţă la alta.

Astfel, magistraţii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, luni, continuarea acţiunii de protest până la momentul realizării unui dialog real cu celelalte puteri ale statului. De asemenea şi Judecătorii Sectoarelor 3 şi 4 din Capitală au decis continuarea protestelor.

"De la data de 1 septembrie, data ultimei Adunări Generale a judecătorilor, nu au intervenit elemente esenţiale din partea executivului pentru rezolvarea acestor probleme, solicitărilor formulate de către magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de către reprezentanţii Asociaţiilor Profesionale a Magistraţilor, rămânând fără răspuns", se arată într-un comunicat al Instanţei Supreme.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?