DNA dezminte ''lista neagră" a lui Kovesi

 

Direcția Națională Anticorpuție dezminte "lista neagră" cu nume grele de persoane aflate sub directa urmărire a foste șefe a instituției, Laura Codruța Kovesi.



Direcția Națională Anticorupție vine cu un comunicat de presă în care explică că lista neagră apărută în presă cu oameni care erau în vizorul Laurei Codruța Kovesi nu există.

”Cu referire la informațiile false vehiculate în spațiul public care acreditează ideea existenței în cadrul Direcției Naționale Anticorupție a unei „Liste pregătită de procurori cu NUME GRELE din presă și politică ... care au fost în vizorul lui Kövesi”, Biroul de Informare și Relații Publice face următoarele precizări:

Dosarele aflate pe rolul Direcției Naționale Anticorupție au fost și sunt constituite în conformitate cu prevederile art. 288 și următoarele din Codul de Procedură Penală.

Prin urmare, nu există vreo astfel de „listă” cu persoane dintr-o anumită categorie socială sau profesională care ar fi vizate de anchetele procurorilor anticorupție, informațiile respective nu au suport în realitate, singurul rol fiind acela doar de a decredibiliza activitatea Direcției Naționale Anticorupție.”, arată comunicatul DNA.

Conform jurnaliștilor de la România TV, lista cu ”nume grele” ar fi conținut politicieni de la PSD, PNL, dar și de la alte partide, oameni de afaceri și jurnaliști.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Vasai
13 Mar 08:00
Total de acord cu cele declarate.
Nu exista lista neagra.
Exista o lista dar este pe foi A4 si este alba.
Scrisul este cu pasta albasta. Asa ca nu mai mintiti poporul.
Răspunde
0 0
Vasai
13 Mar 07:59
Total de acord cu cele declarate.
Nu exista lista neagra.
Exista o lista dar este pe foi A4 si este alba.
Scrisul este cu pasta albasta. Asa ca nu mai mintiti poporul.
Răspunde
0 0
Vlad
12 Mar 16:27
Sustinem doamna Kovesi! Infractorii si tradatorii Romaniei si romanilor, iliescienii jefuitori vor plati aspru faptele lor! Sunt niste nimicuri pentru o Europa ce uraste comunismul bolsevic rusofon practicat de psd-isti 30 de ani de la asa zisa Revolutie a comunistului bolsevic tradator : iliescu si ai lui securisti.!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?