Directorul IML susţine că mai sunt 9 morţi din incendiu care sunt neidentificaţi

 

Directorul Institutului de Medicină Legală ”Mina Miniovici”, Dan Dermengiu, a declarat pentru Mediafax, că până sâmbătă la orele prânzului au fost identificate 18 din cele 27 de victime.

 Dermengiu a mai spus că medicii legişti ar urma să finalizeze sâmbătă seară procedura de identificare a celor 27 de persoane decedate în incendiul din club, astfel încât duminică să poată fi făcute autopsiile.

”La Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) «Mina Minovici» sunt 27 de cadavre, mare majoritate fără acte de identitate. Identificarea acestora este destul de anevoioasă, ea este făcută de un poliţist, împreună cu un medic legist.

Identificarea presupune, printre altele, recunoaşterea de către familie, rude, prieteni”, a declarat pentru MEDIAFAX Dan Dermengiu. El a precizat că duminică medicii legişti vor face autopsia cadavrelor, astfel încât activitatea INML să reintre în normal de luni, întrucât sunt şi persoane decedate care nu au legătură cu incendiul şi pentru care trebuie să se facă autopsie. Conform sursei citate, pentru zilele de sâmbătă şi duminică au fost suplimentate echipele de medici legişti. ”Au venit de acasă toţi legiştii care au putut, lucrăm în prezent la capacitate mare, ne dorim să reuşim identificarea tuturor cadavrelor chiar în această zi, de va fi nevoie să stăm oricât de mult”, a mai spus Dermengiu.

Ultimul bilanţ al incendiului de vineri seară din Club Colectiv arată 27 de persoane decedate şi alte 146 de persoane internate la acest moment la spitalele din Capitală, a anunţat, sâmbătă dimineaţă, secretarul de stat Raed Arafat.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?