Directorul general al CFR Călători şi-a prezentat astăzi demisia din funcţie

 
GREVĂ CFR
GREVĂ CFR
FOTO: www.pressalert.ro

Valentin Dorobantu si-a dat demisia din functia de director general al CFR Calatori, din motive personale, anunta Agerpres.

Aceasta informatie a fost confirmata de reprezentantii companiei feroviare.

Potrivit sursei citate, decizia lui Valentin Dorobantu vine dupa ce Corpul de Control al Ministerului Transporturilor a transmis o adresa catre Directia Nationala Anitcoruptie (DNA) pentru a afla daca impotriva lui Valentin Dorobantu a fost inceputa urmarirea penala.

Era vorba despre anchetarea acestuia in legatura cu mai multe infractiuni de natura economica, printre care si lipsa transparentei in ceea ce priveste atribuirea unor contracte, in timpul mandatului sau la CFR Calatori.

Potrivit afirmatiilor ministrului Transporturilor, Dan Sova, Dorobantu este desemnat in conformitate cu ordonanta 109 din 2011 privind guvernanta corporativa, adica este un manager privat.

"Am verificat indeplinirea obligatiilor ca manager privat si le-a indeplinit. Eu trebuie sa procedez in mod legal", a explicat atunci ministrul.

Agerpres scrie ca Valentin Dorobantu a fost numit in functia de director general al CFR Calatori in perioada in care Ministerul Transporturilor era condus de liberalul Relu Fenechiu.

Pentru acest an, conducerea companiei estimeaza in acest an un profit net de 16 milioane de euro si o cifra de afaceri de 460 de milioane de euro.

In 2013, CFR Calatori a inregistrat pierderi de peste 89 milioane de euro si o cifra de afaceri de 363 milioane de euro.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
2 0
Sageata albastra
05 Jun 06:39
Deci, daca se vrea, firmele de stat au si profit! Asta cand capusarea nu este de 100%:)
Răspunde
2 -1
CARMEN
04 Jun 20:45
HOT DE HOT, DOVEDIT? Directorul general al CFR Călători, Valentin Dorobanțu, atentie,l-au demisionat, miercuri,din funcția de conducere a companiei !!!!! Această "demisie" ar veni și din cauza faptului că Direcția Națională Anticorupție(DNA) îl investighează pentru prejudicierea companiei cu peste un peste milion jumătate de euro. Din informațiile deținute , Dorobanțu își va continua activitatea la un operator privat de transport călători din zona Brașov, RegioTrans, companie controlată de un apropiat de-al său, Costel Comana. Carcotasii spun ca nu v-a face "purici" multi pe la RegioTrans si ca o sa fie coleg de celula, cat de curand, cu Relu Fenechiu cel care l-a si numit in functie la CFR Calatori.
Răspunde
3 -1
nina
04 Jun 20:44
5 Hotie la drumul mare? “Directorasul CFR Călători, Valentin Dorobanţu, a încredinţat ilegal unei firme controlate de afaceristul Gruia Stoica un contract de reparaţii automotoare a cărui valoare poate ajunge la 20.000.000 de euro. Imediat după ce Gruia Stoica a fost reţinut pentru încercarea de trucare a unei licitaţii de transport feroviar de marfă, directorasul CFR Călători, Valentin Dorobanţu, a încheiat un acord-cadru pentru reparaţii de automotoare cu o firmă controlată de afaceristul gălăţean, dar care până acum nu a mai efectuat asemenea servicii feroviare. Încredinţarea acestui contract a fost pregătită cu mult timp înainte de semnare de către Valentin Dorobanţu, botezat de ceferişti “Smart”, pentru şmecheriile pe care le regizează în zona transportului feroviar de călători. Practic, managerul de la CFR Călători a făcut demersuri serioase încă din vara anului trecut pentru a ajuta firmele lui Gruia Stoica să prospere pe spatele companiei de stat.”
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?