Directoarea de la Gazeta de Oradea a fost eliberată de Curtea de Apel Cluj
Una dintre cele 5 persoane arestate în dosarul jurnaliştilor clujeni de la Gazeta a fost pusă în libertate. Curtea de Apel a decis că Elena Cocuţ, directoarea departamentului de publicitate, nu reprezintă un pericol public. (INTRA VTR) În schimb, ea a primit interdicţia de a părăsi oraşul Cluj-Napoca pe durata cercetărilor. Ceilalţi patru inculpaţi rămân după gratii încă 30 de zile. În acelaşi dosar, alte două persoane sunt cercetate în stare de libertate. Potrivit procurorilor, acuzaţii ar fi şantajat mai mulţi oameni de afaceri şi politicieni, ameninţându-i cu publicarea unor articole dacă nu doreau să încheie contracte de publicitate. Avocatul persoanei eliberate de Curtea de Apel Cluj crede că o măsură similară se va lua şi în cazul celorlalţi acuzaţi.