Directoare la stat, 5 ani de închisoare cu executare pentru o mită uriașă

 
Arestata 
Arestata 

Fostă directoare în Comisia de acreditare a spitalelor a fost condamnată miercuri la 5 ani de închisoare cu executare.

Oana Mihaela Alexandrescu-Duca, fost director economic al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor (CoNAS), a fost condamnată de Tribunalul Bucureşti la cinci ani închisoare cu executare într-un dosar în care este acuzată că a primit o mită de 1,5 milioane de lei de la reprezentanţii a două firme de prestări servicii.

Instanţa a mai dispus confiscarea specială a sumei de bani obţinute cu titlu de mită de aceasta, respectiv 1.509.611 lei. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată cu apel.

Oana Mihaela Alexandrescu-Duca mai este judecată într-un alt dosar, pentru abuz în serviciu, alături de Dan Romulus Şerban, fost preşedinte al CoNAS, şi fostul director juridic Aracsia Magdalena Benţia în legătură cu acordarea nelegală a unor contracte de prestări servicii, prejudiciul în acest caz fiind de peste 13 milioane lei.

Potrivit DNA, în perioada 2 decembrie 2010 - 5 august 2011, Dan Romulus Şerban, Oana Mihaela Alexandrescu-Duca şi Aracsia Magdalena Benţia, cu încălcarea prevederilor legale şi în unele cazuri la preţuri supraevaluate, au încheiat cu trei societăţi comerciale două contracte de prestări servicii, un act adiţional şi un acord cadru, care priveau achiziţia unor servicii de arhivare electronică a documentelor, caz în care s-a dispus autorizarea şi ordonanţarea unor plăţi nelegale, în sumă totală de 1.256.186 lei; precum şi a unor servicii de organizare şi gestionare a voiajelor, servicii conexe şi anexe de turism şi consultanţă juridică pentru angajaţii CoNAS şi pentru membrii unui grup ţintă (10 grupe a 25 de participanţi) dintr-un proiect ce trebuia finanţat din fonduri nerambursabile (respins de AM PODCA), situaţie în care s-a dispus autorizarea şi ordonanţarea unor plăţi nelegale în sumă totală de 598.890 lei, aferentă serviciilor juridice neprestate.

De asemenea, un alt contract se referea la servicii de consultanţă şi formare profesională a adulţilor pentru implementarea procedurilor şi metodologiei de acreditare a spitalelor, concretizate în vizite de bune practici în Andaluzia, Australia, Columbia, Brazilia şi Argentina, ceea ce a avut drept consecinţă autorizarea şi ordonanţarea unor plăţi nelegale, în sumă totală de 4.937.871 lei.

Conform DNA, în acelaşi context, în perioada 2010 - 2012, Oana Mihaela Alexandrescu-Duca a pretins de la doi dintre reprezentanţii firmelor prestatoare de servicii suma de 100.000 euro şi procentajele de 20% din valoarea de 5.127.965 lei a unuia dintre contracte, respectiv 6% din valoarea de 1.012.000 lei a actului adiţional încheiat în cadrul aceluiaşi contract.

Din sumele pretinse, Oana Mihaela Alexandrescu-Duca a primit în mai multe tranşe sumele de 100.000 euro şi 1.080.000 lei.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Chinese Democracy
20 Jun 05:53
Vrem executii publice in piete si pe stadioane!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?