Cornel Dinu, despre cum a fost trădat Ilie Balaci la Craiova

 
Cornel Dinu
Cornel Dinu

Peste 1.000 de suporteri şi-au luat rămas bun de la legenda fotbalului din Bănie, Ilie Balaci, aceştia venind la stadionul „Ion Oblemenco”, luni noaptea, îmbrăcaţi în doliu, unde au strigat minute în şir numele fostului fotbalist al Universităţii Maxima.



Ilie Balaci, unul dintre cei mai cunoscuţi fotbalişti români, a murit duminică, la vârsta de 62 de ani.

De la 11.30 va fi o slujbă In memoriam, oficiată de un sobor de preoţi de la Mitropolia Oltenie. La scurt timp după aceea, trupul va pleca spre Cimitirul Sineasca.

Cornel Dinu a avut cuvinte emoţionante despre cel care a fost Ilie Balaci.

"Ilie a fost un jucător complet. El poate fi într-o singură categorie a fotbalului românesc. Doar trei jucători de geniu de atac au fost în fotbalul românesc. Balaci este unicul număr 8, Hagi este unicul număr 10, dar Balaci a fost mai complet decât Hagi. Ilie era un jucător complet, care ara terenul, avea şi stângul, şi dreptul, şi joc de cap. Un caracter deosebit, un tip respectuos, cu frica lui Dumnezeu şi foarte bine crescut.

Mă doare foarte mult dispariţia lui Ilie şi am aflat o chestie foarte urâtă. Aducem toţi imbecilii să vorbească, iar oamenii adevăraţi nu sunt puşi în valoare. A vrut să facă o echipă de copii şi juniori la Craiova. Păi, băiatul ăsta care îl plângea cu lacrimi de crocodil, prăduitorul ăsta, Popescu, a refuzat să-l aducă pe Ilie. Şi de asta a ales calea exilului. A fost un tip care a strâns în el, a ţinut totul în el. Poate învăţăm ceva din această jertfă. Nu ştim să ne punem în valoarea elitele, apoi începem cu fel şi fel de lacrimi de crocodili" , a declarat Cornel Dinu pentru Telekom Sport.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?