Dinozaurii aveau un inamic de temut, dar nu e deloc un animal care-ți vine în minte

 

După cum știi, principala sursă de hrană a broaștelor din ziua de azi sunt muștele, melcii, peștii și râmele, însă se pare că lucrurile nu au stat dintotdeuna așa. Acum 70 de milioane de ani apetitul broaștelor era mult mai mare.

Potrivit experților, pe Terra a existat un exemplar de broască denumit „Broasca Beelzebufo", descoperită recent în Madagascar, care se hrănea cu dinozauri.

Bineînțeles, nu vă închipuiți că se arunca la dinozaurii mari, ci la puii acestora. Ca dimensiune, se pare că era de două ori mai mare decât cea mai impozantă broască a zilelor noastre, fiind în același timp și una dintre cele mai mari în diametru, dintre cele descoperite vreodată.

Susan Evans, profesor la Colegiul Universitar din Londra și autoarea acestei descoperiri a declarat: „Această broască este înrudită cu broaștelor din zilele noastre. Dacă ar fi impărtășit din temperamentul său agresiv, ar fi putut fi un excelent prădător asupra animalelor de mici dimensiuni, existând dovezi care indică faptul că s-a hranit cu ouă sau cu pui de dinozaur."

Frogzilla - broasca preistorică care se hrănea cu pui de dinozauri

Specialiștii spun că Frogzilla se aseamănă cu o specie de broască din prezent numită Ceratophrys. Astfel, aceștia au folosit aceste asemănări pentru a face una dintre cele mai minunate descoperiri.

Broaștele ceratofite sunt niște creaturi hidoase, care stau în așteptarea pradei și o lovesc cu forță. Pentru a afla asemănarea dintre cele două specii, cercetătorii au folosit un instrument de măsurare a forței mușcăturii, adică două plăci acoperite cu piele. Când broasca trăgea în jos plăcile după ce le-a prins în gură, s-a putut constata cu acuratețe forța mușcăturii.

Astfel, au descoperit că forța mușcăturii lui Beelzebufo, al cărei cap are circa 15 cm lățime, ar fi fost de aproximativ 220 de kilograme. „Cu o așa forță, Beelzebufo ar fi fost capabilă să omoare cu ușurință dinozauri mici și medii", a declarat cercetătorul Marc Jones de la Universitatea din Adelaide.

Sursă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?