Iată pasaje din acest material:
Când veneau sărbătorile de Paște, în copilărie, eram paralizat de frica de a nu lipsi de acasă în clipa cea unică în care trece îngerul pe la noi pentru a binecuvânta ramurile verzi de la streaşină. Ce o să fac dacă mă voi face mare, îmi spuneam, o să cresc și voi pleca în armată? Va putea veni acolo, prin sârma ghimpată, îngerul cel fragil care aduce primăvara și liniştește sufletele? Va şti el oare cum să păcălească gărzile, va putea să scape de ochiul vigilent al sergenţilor?, mă gândeam eu când începea să miroasă a primăvară.
La Lipova, în armată, nu-mi mai aduc aminte cum s-a întâmplat minunea venirii razei de lumină, știu doar că sergentul major Hărăbor, de pământ din Suraia, judeţul Vrancea, mi-a arestat volumul de versuri „Proprietarul de poduri” – pentru că nu era voie cu cărţi în armată și mai ales cu jurnale. L-am meditat apoi la română că să-şi ia bacalaureatul, ce păcat că Dinescu încă nu era în manual, mi-aș fi recuperat volumul mai uşor.
Poate de la acel eveniment am rămas cu un obicei ciudat. Când se arată primăvara cu greu, după ierni înfiorător de albe şi copleşitor de lungi, mi se face dor de poeţii ardeleni. Primăvara mi-e dor de ardeleni, dar nu pentru că ei scriu cel mai bine despre primăvară. Niciodată poeţii nu ne ajută să înţelegem anotimpurile sau viaţa, ei mai mult ne zăpăcesc, schimbă vorba, se conversează cu Dumnezeu.
Restul materialului este AICI
