Deputatul spăgar a fost PRINS cu ajutorul GPS-ului şi ARESTAT

 
Arestarea s-a făcut cu ajutorul SRI
Arestarea s-a făcut cu ajutorul SRI

Deputatul PC, Gheorghe Coman, acuzat de luare de mită, a ajuns azi-noapte în arestul Poliţiei Capitalei. Coman a fost localizat cu GPS-ul, oprit în trafic la Urziceni şi adus în Capitală, unde a fost încarcerat noaptea trecută.



Parlamentarul a fost reţinut în trafic, cu sprijinul SRI, în apropierea oraşului Urziceni. Conservatorul a fost adus la Bucureşti, unde a fost încarcerat după ce instanţa a decis ieri arestarea preventivă.

Arestarea a fost decisă aseară de un complet de cinci judecători de la Curtea Supremă.

Surse din Poliţie au declarat, pentru MEDIAFAX, că Gheorghe Coman a fost oprit, marţi seară, în trafic de poliţişti, în apropiere de Urziceni, şi a fost adus sub escortă la sediul IGPR din Capitală, urmând să fie încarcerat, cel mai probabil, într-un arest al Poliţiei Capitalei.

Deputatul Gheorghe Coman, acuzat de folosirea influenţei funcţiei de conducere din partid pentru obţinerea de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit unei decizii definitive luate marţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Gheorghe Coman a declarat, marţi seară, corespondentului MEDIAFAX că se va preda, însă nu ştie unde "să se ducă" şi trebuie să îşi sune avocatul.

"O să mă predau, nu am ce să fac. Acum sunt pe drum, pe la Urziceni, veneam către Buzău și am aflat vestea. Nu știu unde să mă duc, trebuie să-mi sun avocatul și să văd unde mă predau, n-am idee eu cu chestiile astea. Mă predau nu se pune problema, dar nu știu unde. Dacă vin la Buzău, mă țin ăștia aici? Sănătate. Dumnezeu e deasupra", a declarat deputatul Gheorghe Coman.

În primă instanţă, un complet de trei judecători de la ICCJ a respins, în 27 decembrie, cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de arestare preventivă a lui Coman, dispunând ca acesta să fie cercetat în libertate, dar cu interdicţie de a părăsi ţara. Această decizie a fost contestată atât de procurorii anticorupţie, cât şi de avocaţii lui Coman.

Marţi, în faza de recurs, completul de cinci judecători al instanţei supreme a decis arestarea preventivă a lui Coman, hotărârea fiind definitivă.

Potrivit DNA, deputatul a fost prins în 19 decembrie, după ce a fugit cu maşina la momentul flagrantului. Gheorghe Coman a fost dus atunci la sediul DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti, unde a stat peste trei ore.

Procurorii au arătat că Gheorghe Coman şi-a stabilit un cerc relaţional format din persoane care ocupau funcţii de conducere în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice atât la nivel central, cât şi la nivel local, printre demnitari şi lideri politici. Deputatul intermedia prin aceste persoane rezolvarea unor interese private vizând, în principal, sprijinul politic pentru accesul în funcţii publice importante.

Potrivit anchetatorilor, Gheorghe Coman făcea aceste lucruri în schimbul unor servicii, precum: asigurarea sprijinului financiar sau a produselor specifice cu ocazia întâlnirilor de lucru organizate în cadrul formaţiunii politice judeţene pe care o conducea, angajarea într-o funcţie publică de conducere a preşedintelui executiv al Organizaţiei Judeţene Buzău a Partidului Conservator, intervenţia la o echipă de control constituită din angajaţi ai DSVSA Buzău în sensul de a favoriza o societate comercială verificată, administrată de un consilier al Partidului Conservator.

Într-o discuţie telefonică din 3 noiembrie 2013, interceptată de procurori, Gheorghe Coman vorbea despre funcţia de director adjunct la DSV, care, în urma unor "înţelegeri", ar reveni Partidului Conservator.

Gheorghe Coman a fost votat deputat pe listele PPDD, iar în martie 2013 s-a mutat la PC. El fusese ales preşedinte al PC Buzău în luna decembrie.

Conducerea PC a hotărât suspendarea deputatului Gheorghe Coman din calitatea de membru al partidului, până la clarificarea situaţiei acestuia în justiţie.

 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?