"În privința scrisorii FMI, PNL subliniază faptul că pentru prima dată Fondul este de acord cu dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege cu acest obiect de reglementare (insolvența persoanelor fizice). De asemenea, evidențiem că pentru adoptarea unei inițiative legislative, legea nr. 24/2000 privind activitatea de elaborare a actelor normative nu prevede elaborarea unui studiu de impact, ci doar a unei expuneri de motive. Studiul de impact este obligatoriu doar pentru actele Guvernului. Datele tehnice privind insolvența persoanelor fizice au fost deja puse la dispoziția Comisiei juridice de BNR și de Asociația Română a Băncilor", a declarat Andronache, într-un comunicat remis Agerpres.
Pe de altă parte, Andronache îi acuză pe parlamentarii Puterii că folosesc "diverse tertipuri procedurale" pentru amânarea adoptării proiectului legii privind insolvența persoanelor fizice, arătând că ultimul tertip folosit de aceștia, luni, pentru amânarea ședinței Comisiei juridice a Camerei, a avut ca motivație faptul că punctele de vedere ale unor autorități cu interes în domeniu, precum BNR, MJ, trebuie transformate în amendamente, iar activitatea de "elaborare" a amendamentelor necesită timp.
În acest sens, Andronache a susținut că amendamentele "puteau fi elaborate cu mult timp în urmă", proiectul de lege privind insolvența persoanelor fizice fiind pe ordinea de zi a Comisiei juridice din luna decembrie 2014.
"Concluzia este clară: Victor Ponta a dat ordin parlamentarilor PSD să tergiverseze dezbaterea pentru a nu fi convocată sesiunea extraordinară miercuri, 28 ianuarie 2015, așa cum a solicitat PNL. Dovada că Guvernul Ponta nu vrea această lege rezultă din cererea Ministerului Justiției, formulată în ședința Comisiei Juridice, de a se stabili un calendar de dezbatere pentru o perioadă "adecvată" de timp în vederea rescrierii textelor din inițativa legislativă cu care a fost sesizată comisia (proiectul de lege al parlamentarilor PSD). Partidul Național Liberal reafirmă cererea sa expresă ca până miercuri, 28 ianuarie 2015, raportul Comisiei juridice să fie adoptat și transmis plenului pentru dezbatere!", conchide deputatul PNL.
Mai multe pe Agerpres.