Deficit de IT-iști în România și Grecia: Țara noastră ocupă ultimele locuri în Uniunea Europeană

În Uniunea Europeană, anul trecut erau 8,2 milioane specialişti în Tehnologiile Informaţiei şi Comunicaţiilor (ITC), reprezentând 3,7% din totalul forţei de muncă din UE, pe primul loc fiind Finlanda, unde specialiştii ITC reprezentau 6,6% din totalul forţei de muncă, la polul opus fiind România şi Grecia, unde specialiştii ITC reprezentau 2%, respectiv 1,4%, din totalul forţei de muncă, arată datele publicate marţi de Oficiul european de statistică (Eurostat). 

În cifre absolute, ţările membre UE cu cei mai mulţi specialişti ITC în 2016 erau: Marea Britanie (1,6 milioane), Germania (1,5 milioane), Franţa (1 milion), Italia (584.800), Spania (557.600), Polonia (431.800), Belgia (193.800), Austria (178.600), România (167.700) şi Finlanda (162.300), potrivit Agerpres.

Între 2011 şi 2016 atât numărul absolut cât şi ponderea specialiştilor ITC în totalul forţei de muncă a crescut în toate statele membre. În cazul României, numărul absolut al specialiştilor a crescut de la 124.800 în 2011 până la 167.700 în 2016, iar ponderea în totalul forţei de muncă a crescut de la 1,5% până la 2%. 

Repartiţia pe sexe arată că femeile sunt sub-reprezentate în rândul specialiştilor ITC din toate statele membre UE. Cifrele arată că în 2016 marea majoritate (83,3%) din totalul specialiştilor ITC angajaţi în UE erau bărbaţi. Cea mai mare pondere a specialiştilor ITC bărbaţi era înregistrată în Slovacia (90,8%) iar cea mai mică era înregistrată în Bulgaria (69,8%) şi România (73,7%). 

De asemenea, mai mult de şase din zece specialişti ITC (61,8%) din UE erau absolvenţi ai unei facultăţi, pe primele locuri în UE fiind Irlanda şi Lituania unde 82,4% şi respectiv 80,7% din specialiştii ITC erau absolvenţi ai unei facultăţi. România este şi ea peste media din UE, în condiţiile în care 70% din specialiştii ITC erau în 2016 absolvenţi ai unei forme de învăţâmânt universitar.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?