Decizia incredibilă luată de Donald Trump

 

Decizie fără precedent a președintelui SUA. Donald Trump a suspendat negocierile cu talibanii, după moartea a doi militari, un american și un român, în urma atentatului de joi din centrul capitalei afgane Kabul.

Donald Trump a anunțat pe o rețea de socializare că ar fi trebuit să se întâlnească astăzi, în secret, la Camp David, separat, cu lideri talibani și președintele Afganistanului, dar a anulat întrevederea.

Președintele american a criticat dur atacurile talibanilor care prin acțiunile lor dovedesc că vor o poziție de forță în cadrul negocierilor, lucru de neacceptat.

Șeful statului american și-a terminat postarea cu întrebarea: ,,Câte decenii mai vor ei să lupte?” Incidentul vine cu doar câteva zile înainte de comemorarea a 18 ani de la atacurile teroriste de pe 11 septembrie 2001.

Decizia lui Trump de a sista negocierile vine în contradicție chiar cu intenția sa declarată de a începe cât mai curând retragerea celor aproape 14.000 de militari americani din Afganistan. O astfel de retragere fără un acord cu talibanii ar fi o decizie periculoasă pentru echilibrul din zonă. 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Americanul
08 Sep 11:46
Oil&Gas, Uranium &Plutonium, Goats and sheep...
Răspunde
0 0
Si Kennedy s-a retras din Vietnam ,invins,bre
08 Sep 11:09
Mai citiți istorie ,Mutenegru nu a fost ocupat de turci ca avea ca si afganii,munti si curaj ,iar dacii liberi ne-au pastrat limba si obiceiurile pantru ca nu au putut fi invinsi.Apropo,dar rusii de ce s-au retras,domnule Tramp,ca sa va bage in bucluc ?Lăsati istoria sa construiasca ,nu va bagati peste ritmul ei ca va ardeți !
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?