De unde au adventiştii bani? Regula pe care toţi trebuie să o respecte

Regulile religiei adventiste sunt definitiv mai stricte decât cele ale catolicismului şi ale ortodoxismului. Biserica Adventistă de ziua a şaptea are o serie de reguli stricte. Adventiştii interzic alcoolul, tutunul, cafeaua, hrana nesănătoasă, dansul şi căsătoriile cu persoane de alte religii. 



Adventiştii acordă o mare importanţă zecimii, care înseamnă datoria morală a fiecărui membru de a acorda 10% din câştigul lunar către fondurile bisericii. Aceşti bani merg către acţiuni de binefacere, dar şi către construcţia de noi case de închinare, plata salariilor pentru pastorii bisericii, precum şi pentru susţinerea membrilor religiei care trec printr-o perioadă mai dificilă financiar.

Numele vine de la cuvântul din limba latină „adventus“, care înseamnă „venire“. Adventiştii sunt, aşadar, cei care aşteaptă împlinirea profeţiei biblice cu privire la a doua venire a Mântuitorului. De ce de ziua a şaptea? Pentru că adventiştii cred în învăţătura originală a Bibliei, conform căreia ziua a şaptea a fost ziua în care Dumnezeu s-a odihnit după ce a creat lumea cu tot ce este pe ea.

iserica Adventistă nu acceptă căsătoriile dintre membri săi şi membri altor culte religioase. La nunţile adventiste nu se dansează. De altfel, adventiştii nu dansează cu nicio ocazie şi îi îndrumă pe tineri către activităţi practice în natură şi voluntariat, conform Adevărul.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?