Păpădia. Taraxacum este un nume derivat din arabul ‘tarashaquq‘, latinizat în Evul Mediu. Vorbitorii de limbă engleză o numesc dandelion din francezul dent-de-lion (dinte de leu). Planta are extrem de multe denumiri de-a lungul Europei, iar România nu face excepție. Aici mai este cunoscută ca bășina porcului, buhă, cicoare, crestățea, lăptucă, lilicea, mâță, papalungă, pilug, turci, curu-găinii, floarea-broaștei, floarea-găinii, floarea-mălaiului, floarea-sorului, floarea-turcului, floare-galbenă, gălbenă-grasă, gușa-găinii, ouăle-găinilor, papa-găinii, părăsita-găinilor, pui-de-gâscă. Însă numele care s-a impus în fața celorlalte la nivel național rămâne păpădie, având ca origine cel mai probabil grecescul παππούς(papuș) – moș – de la semințele albe ca părul bătrânilor.
În România, păpădia este prezentă pe tot teritoriul, în locuri însorite sau semiumbrite, de la câmpie până în zona carpatică (pășuni, câmpuri, locuri necultivate, în culturi, pe marginea drumurilor).
Frunzele se culeg primăvara când sunt tinere și se consumă proaspete în salate, fierturi, supe, ceaiuri, sau smoothies. Din flori se poate face vin sau dulceață, iar din rădăcina zdrobită și prăjită se poate face o infuzie energizantă cu efect similar ceaiului negru. Rădăcina de păpădie conține taraxacină, un compus amar indicat în tratarea bolilor digestive. Atât frunzele cât și rădăcina conțin vitaminele A, B, C, D, potasiu, zinc, magneziu, fier, proteine și glucide.
Păpădia este grozavă ca detoxifiant, este excelentă împotriva constipațiilor și în curele de slăbire, reglează și stimulează funcțiile ficatului, ale rinichilor si plămânilor.
Are o mulțime de aplicații in medicina naturistă încă din Antichitate și era una dintre cele mai des folosite plante de leac în medicina tradițională a indienilor americani.
