De ce se duc la înmormântări 2 lumânări? Una este pentru mort. Dar cealaltă? Explicaţia te va uimi

 

Dintre toate evenimentele vieții, cel mai dureros și mai greu de suportat este, desigur, decesul. Mai mult decât în celelalte ocazii ale vieții trebuie să uităm de vechile certuri și să ne apropiem de cei familia decedatului și de cei care suferă. Însoțite întotdeauna de un anumit ceremonial, funerariile se supun unui protocol care nu s-a schimbat prea mult în decursul anilor.



La o înmormântare se vor aduce doar flori într-un numar par (2, 4, 6 etc). De obicei la înmormântări se duc flori precum garoafe sau cale.

De asemenea, la mort să te duci neaparat cu două lumînări, una pentru mort şi una pentru înger.

Lumânarea simbolizează lumina adevărului şi a sfinţeniei, care este Dumnezeu, şi ne arată cum trebuie să fie viaţa oricărui creştin. Lumânarea poate avea şi alte semnificaţii. Atunci cînd se aprinde la citirea Sfintei Evanghelii simbolizează lumina adevărului care a străbătut întunericul necredinţei.

La Botez se aprinde pentru luminarea sufletului celui botezat care vine de la întuneric la lumină, făcîndu-se fiu al luminii lui Hristos. La cununie cele doua lumânări pe care le ţin naşii simbolizează pe cei doi Sfinţi Arhangheli, Mihail şi Gavriil.

La moarte, lumânarea simbolizează lumina pe care dorim să o aibă pe calea veşniciei.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?