De ce nu au voie, de fapt, femeile pe Muntele Athos. Adevărul pe care niciun preot nu îl spune

 

Poate cel mai cunoscut loc unde femeile nu au voie să păşească, Muntele Muntele Athos sau Muntele Sfânt, a devenit o destinaţie importantă pentru turismul religios, fiind loc de pelerinaj. 



O tradiţie străveche numită Avaton, care înseamnă „neumblat”, acţionează ca un fel de graniţă naturală a Sfântului Munte dincolo de care femeile nu pot trece. Pe insulă nu se află nici măcar animale de sex feminin, cu excepţia pisicilor, găinilor şi păsărilor sălbatice.

Legenda Sfântului Munte spune că atunci când corabia în care se afla Maica Domnului s-a apropiat de ţărm, toţi idolii din munte au căzut cu feţele la pământ, sfărâmându-se în mii de bucăţi.

Maica Domnului a coborât pe mal şi, pentru că i-a plăcut locul, l-a binecuvântat şi L-a rugat pe Fiul ei să-i dăruiască aşezarea. După ce le-a vorbit despre Hristos, botezându-i, Maica Domnului le-a spus locuitorilor de aici: „O, fii luminaţi, ascultaţi: acest loc a fost sortit mie de către Fiul meu şi Dumnezeul vostru. Voim însă, nu veţi mai rămâne mult aici, pentru că pe muntele acesta voi trimite bărbaţi din toată lumea, ca să vieţuiască în curăţie, după chipul îngerilor.“

Astfel, pe Muntele Athos este permisă prezenţa spirituală a unei singure femei: Maica Domnului.

Sursa: adevarul.ro



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?