De ce a închis McDonald's restaurantul din stația de metrou Unirii 2

 

De aproximativ o săptămână, restaurantul McDonald's din stația de metrou Piața Unirii 2 este închis. Reprezeentanții companiei americane susțien că decizia nu le aparține. Cei de la Metrorex susțin că expirase de doi ani contractul de închiriere cu lanțul de restaurante fast-food. 

"Confirmăm închiderea restaurantului McDonald’s din incinta staţiei de metrou Unirea. Decizia de închidere a restaurantului Unirea 2 nu ne aparţine, ne-am fi dorit foarte mult să operăm în continuare acest restaurant. În măsura în care acest lucru va fi posibil, vă asigurăm că vom intreprinde toate demersurile pentru a redeschide restaurantul în cel mai scurt timp posibil", au declarat pentru News.ro reprezentanţii companiei.

Aceştia spun că întreaga echipă a restaurantului Unirea 2, de 68 de angajaţi, vor continua să lucreze pentru alte restaurante ale companiei.

Contractul a avut o durată de 20 de ani, iar Metrorex va scoate cât de curând la licitaţie spaţiul respectiv, au declarat pentru News.ro surse din cadrul companiei de stat.

"Contractul a avut o durată de 20 de ani. A expirat acum doi ani, timp în care Metrorex a făcut demersuri ca societatea privată să respecte decizia de încetare a contractului, în vederea valorificării spaţiului. Metrorex va scoate spaţiul la licitaţie în cel mai scurt timp", au declarat pentru News.ro surse din cadrul Metrorex.

În România, McDonald’s este lider al pieţei restaurantelor, cu 77 de restaurante. Până în prezent, compania a investit peste 800 de milioane de lei în România, are 5.000 de angajaţi şi primeşte zilnic peste 200.000 clienţi.

Începând cu anul 2016, McDonald’s este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare a restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta şi România. Premier Capital plc operează 146 de restaurante, mai mult de jumătate dintre ele având McDrive şi numeroase cafenele McCafé.

Premier Capital plc, partenerul pentru dezvoltare al McDonald’s in şase tari europene, a înregistrat un profit înainte de taxe de 23 de milioane de euro în anul 2018 (an fiscal încheiat la 31 decembrie 2018), în creştere comparativ cu cele 20 de milioane de euro înregistrate în 2017.

Anul trecut, grupul a înregistrat o creştere de 11,5% a cifrei de afaceri, cu venituri de 294 milioane de euro. Grupul are  peste 8.300 de salariaţi în 148 de restaurante din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta şi România. Anul trecut au trecut pragul restaurantelor McDonald`s 119 milioane de clienţi, cu şapte milioane mai mulţi faţă de 2017.

Fiecare tara din grup a înregistrat creşteri semnificative, Lituania înregistrând cel mai mare avans în 2017, de 19%, urmată de Grecia (13,8%), România (11,2%), Estonia (9,1%), Letonia (8,9%) şi Malta (7,5%). Premier Capital a deschis 10 restaurante noi anul trecut: opt în România, unul în Lituania şi unul în Grecia. Patru restaurante au fost închise în reţea, iar trei restaurante din România si Ţările Baltice au fost renovate.

"În Ţările Baltice, Malta şi România, McDonald’s rămâne lider de piaţă în sectorul restaurantelor cu servire rapidă. Grupul continuă să crească cota de piaţă şi baza de clienţi prin îmbunătăţirea continuă a experienţelor oferite clienţilor în restaurante. În Grecia, în ciuda concurenţei puternice a brandurilor locale şi internaţionale şi a unui mediu economic dificil, rezultatele se îmbunătăţesc, iar cota de piaţă creşte", a informat recent grupul.

13 restaurante noi urmează să fie deschise anul acesta. Deschiderea noilor restaurante presupune o investiţie de 64 de milioane de euro planificată pentru extinderea portofoliului de restaurante în România, Grecia, Ţările Baltice şi Malta, obiectivul propus este acela de a ajunge la un număr de 176 de restaurante până în 2021.

”Pentru România, 2018 a fost un an foarte bun. Am deschis opt restaurante în Bucureşti şi în zone din ţară. Pentru 2019, avem planuri cel puţin la fel de ambiţioase, ne pregătim să ne extindem în oraşe medii şi mari, active din punct de vedere comercial şi să ne mărim numărul de angajaţi”, a declarat Daniel Boaje, director general Premier Restaurants România.

Premier Capital plc este partenerul pentru dezvoltare al McDonald’s în Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta şi Romania. Actuala reţea de 148 de restaurante include unităţi cu operaţiuni McDrive şi McCafe, deservind peste 119 milioane de clienţi anual, cu ajutorul unei echipe de peste 8.300 de angajaţi.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?