Premierul Viorica Dăncilă, ministrul de Finanțe - Eugen Teodorovici și ministrul de Interne - Mihai Fifor au fost dimineață la Suceava după care la Mănăstirea Putna, iar în jurul orei 17.00 erau așteptați la Botoșani.
Reprezentanții PSD Botoșani au anunțat că vizita premierului a fost reprogramată. „Având în vedere modificarea programului doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă, vizita domniei sale în județul Botoșani va fi reprogramată”, este mesajul transmis de conducerea PSD Botoșani.
Deși oficial Viorica Dăncilă nu a motivat amânarea vizitei la Botoșani, se pare că acest lucru s-a întâmplat pentru că acolo o așteptau câțiva protestatari.
Grupul Civic Botoşani, condus de Daniel Câşlariu, a creat un eveniment pe Facebook: "Haideţi să o întâmpinăm cum se cuvine pe doamna VIORICA", botoşănenii fiind invitaţi să se adune între orele 12:00 şi 17:00 în faţa sediului PSD.
"Trebuie să mergem să o întrebăm de ce infrastructura judeţului este în starea aceasta, de ce suntem bătaia de joc a României? De ce suntem lăsaţi la o parte de fiecare dată după terminarea campaniei electorale?
Suntem situaţi între două judeţe bine dezvoltate şi cei care ne conduc nu vor să facă nimic pentru noi. Putem fi auziţi dacă ne unim”, a scris Daniel Câşlariu pe Facebook, inițiatorul protestului.