De ce a anunţat Rona Hartner Pro TV-ul că nu mai participă la emisiunea "Uite cine dansează"

 

Rona Hartner s-a accidentat în timpul antrenamentelor de la "Uite cine densează", iar medicii i-au recomandat să renunțe la show-ul de dans.

Actriţa îi va preda ștafeta unui nou nume care intră în ringul de dans, alături de același coregraff, Andrei Mangra.

"M-am accidentat acum zece zile și nu mi-am dat seama. Am avut dureri, dar nu le-am dat importanță, însă ieri dimineață m-a durut piciorul foarte tare și am decis să merg la medic. Bine am făcut, pentru că medicul a descoperit că am meniscul rupt și această problemă se rezolvă doar cu operație. Îmi pare rău că trebuie să renunț la competiție din această cauză, dar mă bucur că am putut prezenta valsul din ediția a patra și am încheiat pe primul loc.

Nu aș fi vrut pentru nimic în lume să pierd valsul de data trecută, parcă a fost dat de la Dumnezeu. E o surpriză totală pentru mine, nici acum nu-mi vine să cred. O să vin în platou la fiecare ediție, să-i susțin pe Andrei și noua lui parteneră. Voi fi alături de ei, le voi face galerie și îmi doresc să ajungă în finală și să câștige această competiție", a afirmat Rona Hartner, potrivit paginademedia.ro.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?