Dăncilă, amenințată în PE: Vă apropiaţi tot mai mult de aplicarea Articolului 7 /Replica premierului

Viorica Dancila
Viorica Dancila

Guy Verhofstadt, liderul grupului ALDE din Parlamentul European, a avertizat-o, marţi, pe Viorica Dăncilă că guvernul pe care îl conduce ar putea fi al treilea în cazul căruia va fi activat Articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene şi că, în cazul în care nu încearcă să urmeze recomandările Comisiei de la Veneţia, întreaga familie liberală nu va merge în alegeri cu „astfel de parteneri”. În replică, Dăncilă a declarat, ulterior, într-o conferință de presă ce a urmat sesiunii plenare din Parlamentul European, că în România statul de drept este respectat, astfel că nu se poate discuta despre o activare a Articolului 7 din Tratatul UE.