Dan Vasile Mihale: Agenda paralelă a coaliției PSD-ALDE

E limpede pentru toată lumea, mai puțin pentru susținătorii PSD, câți or mai fi, Guvernul PSDragnea are o agendă proprie, care nu se intersectează, în niciun punct, cu agenda țării, a cetățeanului. Ultimele proiecte promovate de guvernul și parlamentarii puterii sunt dovada indubitabilă că această coaliție toxică, aflată conjunctural la putere, este în disonanță cu prezentul.



În timp ce meteorologii anunțau "apocalipsa", premierul Viorica Vasilica Dăncilă se oțăra la Comisia Europeană că, vezi Doamne, a comis abuzuri în relația cu România, cerând date, în ,,neconcordanță'' cu MCV (Mecansimul de Cooperare și Verificare), despre anumiți politicieni care aveau probleme cu LEGEA în 2012.

,,Am hotărât să îi trimit preşedintelui Comisiei Europene Jean-Claude Junker o scrisoare pentru a clarifica ce înseamnă aceste scrisori care mi se par foarte grave şi să solicit detalii care ţin de aceste aspecte care mi se par nepotrivite şi în neconcordanţă cu MCV.  Societatea noastră trebuie lămurită în această situaţie”, declara intrigată Viorica Dăncilă.

Documentul la care făcea referire doamna Dăncilă a fost prezentat ca o dezvăluire-bombă, cu totul întâmplător,  la una din televiziunile de casă ale PSD.

Răspunsul de la Bruxelles a venit imediat: ,,În ceea ce priveşte documentul pomenit, acesta făcea parte din corespondenţa tehnică uzuală, de acum mai mulţi ani (2012), din cadrul MCV, cu privire la obiectivul de referinţă numărul 3. După cum ştiţi, MCV este un proces prevăzut în Tratat, menit să măsoare progresele înregistrate de România, în îndeplinirea unui set stabilit de obiective de referinţă".

Ce umilință fără margini! Această doamnă a stat niște ani la Bruxelles. Trebuia să știe acest lucru, iar dacă nu știa trebuia să se informeze înainte de a compromite relația României cu Comisia Europeană. Am ratat încă o ocazie de a demonstra că suntem onești în relația cu partenerii strategici. Și asta pentru că avem în fruntea țării oameni autosuficienți sau slab pregătiți, ca să fiu delicat.

Și nu este singura dovadă că PSDragnea are o agendă paralelă. Tot în ședința în care premierul a anunțat că îi va scrie lui Junker s-a mai anunțat o bombă: se înființează comisia care se va ocupa de pregătirea aderării României la euro. Fix ce îi lipsea chelului: tichia de mărgăritar. Cel mai optimist termen pentru aderarea României la euro este 2022. Și sper, din tot sufletul, ca PSD să nu mai fie la putere până atunci! Și mai sper să le vină mintea la cap și celor care votează PSD. Cu liderii actuali, PSD este toxic.

Cel mai evident exemplu de agendă paralelă este asaltul continuu asupra justiției. În numai două zile, nefericita coaliție PSD-ALDE, cu ajutorul UDMR, a pus "în acord" cu recomandările CCR cele trei avortoane legislative care vizează justiția. Pasul final este la Senat, dar nu se întrevăd surprize. LEGILE JUSTIȚIEI sunt exact așa cum și-au dorit liderii coaliției.

Și, era să uit, s-a mai întâmplat ceva demn de o agendă paralelă: a apărut un sondaj Avangarde care măsoară popularitatea celor doi lideri ai coaliției. Sondajul comandat de o filială ALDE, la omul de casă al PSD, îl plasează pe Tăriceanu deasupra lui Dragnea ca popularitate, în eventualitatea în care acesta ar candida pentru funcția supremă. Pe cine interesează? Ori Dragnea, ori Tăriceanu, tot una.

România are nevoie de altceva, iar acel altceva nu se regăsește în actuala coaliție PSD-ALDE și, din nefericire, nici în actuala opoziție. Dar, cine știe, poate până la alegerile prezidențiale se mai schimbă ceva.

 





Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?