„Daddy ordonă, Vasilica execută”. Un nou atac lansat de Băsescu, după îndepărtarea SPP

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, afirmă că îndepărtarea SPP de la îndeplinirea misiunii de protecţie a demnitarilor, "în baza unor bârfe de partid", este ilegală, ca şi transferul acestor atribuţii către Jandarmerie, susţinând că Liviu Dragnea începe să construiască instituţii paralele cu cele legale.



"După o "îndelungată" cooperare cu SPP-ul, care nu a durat decât 24 ore, Viorica Vasilica Dăncilă a decis să renunţe la protecţia legal asigurată de această instituţie. Evident, Vasilica a fost doar executantul unei dispoziţii a lui Daddy, dispoziţie argumentată cu bârfe de partid. Acest episod ne demonstrează cum se va desfăşura guvernarea Vasilicăi. Daddy ordonă, Vasilica execută. De fapt, Dragnea începe să construiască instituţii paralele cu cele legale pentru a putea controla tot ce mişcă în Guvern şi în alte instituţii ale statului. În această strategie, un pion important este altă supusă, din Videle, Carmen Dan. În final, lucrurile vor ieşi prost, tare prost... Daddy", scrie Traian Băsescu pe Facebook.

Băsescu precizează că SPP este o instituţie care face parte din sistemul de apărare.

"Măsura îndepărtării SPP de la îndeplinirea misiunii de protecţie a demnitarilor, în baza unor bârfe de partid, este ilegală şi dă o lovitură unei componente a sistemului naţional de apărare. Este exclus ca ofiţeri SPP să fi făcut rapoarte care să vizeze altceva decât incidente de securitate la adresa demnitarului, dacă au existat", susţine Băsescu.

Acesta menţionează că "transferul responsabilităţii asigurării protecţiei demnitarilor către Jandarmerie este ilegal, Jandarmeria neavând prin lege astfel de misiuni".

"Ofiţerii Jandarmeriei nu au competenţa profesională şi nici antrenamentul necesar protecţiei demnitarilor. Jandarmeria nu dispune de mecanismele şi logistica necesare misiunii de protecţie a demnitariIor. Atenţie, domnule comandant al Jandarmeriei Române: protecţia demnitarilor înseamnă mult mai mult decât paza demnitarilor. Nu prea se utilizează bulanul şi nici garduri mobile pentru protecţie", avertizează Băsescu. 

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că nu vrea să beneficieze de protecţia SPP.

"Aş vrea să precizez că am transmis Serviciului de Pază şi Protecţie încă de luni seară că nu vreau să beneficiez de protecţie. Înţeleg că toţi miniştrii au aceeaşi opţiune şi am comunicat deja acest lucru. Vom îndeplini formalităţile legale în acest sens", a declarat Viorica Dăncilă.

Alte subiecte pe Realitatea.net



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?