Dacian Cioloş, despre motivarea CCR: CSM devine un personaj de decor

Fostul premier Dacian Cioloş a declarat, joi, că motivarea deciziei Curţii Constituţionale (CCR) referitoare la revocarea procurorului-şef al DNA pune în pericol continuarea luptei anticorupţie şi aderarea României la UE, în condiţiile în care înainte de aderare s-a insistat foarte mult pe independenţa Justiţiei, iar acum CSM devine, prin interpretarea CCR, "un personaj de decor".



"Din punctul meu de vedere, ce e mai important în acest moment în România este ca lupta anticorupţie să continue. Lupta împotriva corupţiei a început să dea rezultate abia în ultimii ani şi este prea devreme să o dăm deja la o parte şi să revenim la anii 90, la subordonarea procurorilor către ministrul Justiţiei, la slăbirea rolului preşedintelui şi aşa mai departe. Constituţia cred că stabileşte un echilibru bun între instituţiile statului şi e important ca acest echilibru să nu fie afectat de nici o altă instituţie şi mai ales o instituţie care are rolul de a apăra Constituţia, nu de a o afecta", a afirmat Cioloş, într-un interviu la TVR 1.

El a subliniat că, prin interpretarea CCR, este întărit rolul ministrului Justiţiei, care îşi subordonează astfel procurorii, mergându-se dincolo de exercitarea unei autorităţi administrative.

"Al doilea lucru care mă îngrijorează este că rolul preşedintelui este slăbit în interpretarea pe care o dă Curtea Constituţională. (...) Vii şi afectezi rolul preşedintelui; dacă preşedintele nu mai decide, ci doar ia act, practic, i se dă preşedintelui României rolul unui funcţionar public, care semnează ca notarul. Asta înseamnă echilibrul puterilor?!", a spus Cioloş.

Întrebat ce ar trebui să facă preşedintele Klaus Iohannis în urma prezentării motivării CCR, Cioloş a răspuns că "rolul preşedintelui este să apere Constituţia".

Totodată, el a susţinut că argumentele din decizia CCR pun în pericol aderarea României la Uniunea Europeană. "Atunci când vorbim ca în anii '90 de o subordonare a Ministerului Public către Ministerul Justiţiei, riscăm să avem o problemă. Înainte de aderare s-a insistat foarte mult de către organismele europene pe respectarea independenţei justiţiei în România, pe rolul CSM, care acum devine un personaj în decor", a afirmat Cioloş.

El a arătat că în motivarea CCR se face o comparaţie cu Franţa, unde procurorii sunt subordonaţi preşedintelui republicii şi ministrului Justiţiei, însă a adăugat că s-a omis faptul că situaţiile diferă, în condiţiile în care în Franţa instituţia corespunzătoare Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) nu are numai un rol consultativ.

Totodată, Cioloş a afirmat că există suspiciuni privind influenţarea politică a unora dintre membrii CCR, care au deţinut funcţii importante în cadrul unor partide politice. Potrivit acestuia, nu ar trebui să fim în această situaţie, el adăugând că formaţiunea sa, Mişcarea România Împreună, propune depolitizarea CCR şi a altor instituţii ale statului care au fost politizate în ultimii ani, acestea trebuind profesionalizate.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?