Cumplit. Refugiat sirian homosexual, decapitat în Istanbul. Prietenii: "Cuţitul, rupt în carnea lui"

 

Corpul unui refugiat sirian homosexual a fost găsit decapitat și mutilat în mod groaznic la două zile după dispariția sa la sfârșitul lunii iulie în centrul Istanbulului, a anunțat o organizație de apărare a drepturilor homosexualilor, relatează AFP.

Muhammed Wisam Sankari, care fugise de războiul din Siria, a dispărut la 23 iulie după ce și-a părăsit domiciliul la Aksaray, în districtul islamo-conservator Fatih, a transmis miercuri Kaos GL, o asociație militantă turcă. El a fost găsit două zile mai târziu la Yenikapi, în același district, a precizat asociația.

Refugiatul a ajuns la Istanbul în urmă cu un an, însă voia să părăsească metropola turcă, unde nu se simțea în siguranță, după ce a fost amenințat cu violul de un grup de bărbați înarmați cu cuțite, au declarat prietenii săi pentru Kaos GL.

Corpul său era atât de mutilat, încât nu a putut fi identificat decât datorită pantalonilor, e explicat, în lacrimi, Gorkem, unul dintre prietenii săi, care a luat parte la operațiunea de identificare. "Au spintecat atât de violent corpul lui Wisam, încât două dintre lamele de cuțit s-au rupt în carnea sa. L-au decapitat. Partea superioară a corpului său a fost de nerecunoscut, fiind eviscerată.

L-am recunoscut pe prietenul nostru datorită pantalonilor", a spus el. Refugiatul sirian a fost răpit și violat cu cinci luni în urmă, a explicat unul dintre colegii săi de apartament reprezentanților organizației. "L-au dus cu mașina într-o pădure, unde a fost bătut și violat", a spus colocatarul, Ryan.

"Se pregăteau să îl omoare, însă a reușit să se salveze aruncându-se pe carosabil din mers. Am mers la poliție, însă nu s-a făcut nimic", a acuzat el. Homosexualitatea este legală în Turcia, însă comunitatea gay se plânge cu regularitate de discriminări și de hărțuiri în această țară musulmană conservatoare.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?