Uniunea Salvaţi România avertizează că dosarele Revoluţiei şi Mineriadei sunt în pericol deoarece PSD vrea să îl instaleze la conducerea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii pe Cazimir Ionescu care să blocheze aflarea adevărului.
"Ziua de marți se anunţă a fi crucială pentru două dintre cele mai importante procese din istoria recentă a României. Mâine vor fi alegerile pentru preşedintele CNSAS, iar PSD face presiuni asupra membrilor Colegiului Director pentru a-l instala în funcţia de preşedinte pe Cazimir Ionescu. Acest personaj din anturajul lui Ion Iliescu se află într-un vădit conflict de interese, fiind trimis în judecată pentru infracţiuni împotriva umanităţii în dosarul Mineriadei din iunie 1990", spun oficialii USR.
În pofida acestui lucru, Cazimir Ionescu a fost desemnat, din nou, de PSD pentru un loc în Colegiul Director al CNSAS.
"Miza este pe cât de importantă, pe atât de simplă: împiedicarea aflării adevărului. CNSAS este furnizor de arhivă pentru probatoriul ce va fi administrat în dosarul Revoluţiei, de aici şi tupeul incredibil de a lăsa instituţia pe mâinile unui inculpat. Este evident acum că scopul este de a sabota bunul mers al anchetei şi a de a împiedica aducerea în faţa justiţiei a celor vinovaţi", a explicat senatorul USR Vlad Alexandrescu.
Luni, 2 aprilie, procurorul general Augustin Lazăr, a transmis Preşedintelui Iohannis cererea de urmărire penală faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu în dosarul Revoluţiei.
"Timpul se scurge în defavoarea PSD şi de aceea acest partid încearcă să controleze instituţiile care pot contribui la restabilirea adevărului istoric", se arată în comunicatul USR. Potrivit opoziției, zilele trecute, prin şantaj şi ameninţări, majoritatea PSD-ALDE l-a forţat pe Claudiu Iordache să demisioneze din funcţia de director al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 (IRRD). În locul său l-a instalat pe Gelu Voican Voiculescu, un apropiat al lui Ion Iliescu în 1990 şi de asemenea trimis în judecată pentru infracţiuni împotriva umanităţii în Dosarul Mineriadei.
"Cazimir Ionescu şi Gelu Voican Voiculescu sunt două personaje nelipsite din anturajul lui Ion Iliescu în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, adică exact în acea jumătate de an care a îngropat şansele României la un start demn al tranziţiei post-comuniste. Vorbim de acele şase luni care au îngrozit o lume întreagă şi au dat startul exodului multor români spre cele patru zări. Şase luni de violenţă politică, care au lăsat în urmă o fractură încă nevindecată în societatea românească", a mai spus senatorul USR Vlad Alexandrescu.
În urmă cu o săptămână, toți candidații propuși pentru Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii au fost validați de Parlament fără a fi audiați în prealabil, așa cum era programat. Presedintele comisiei juridice din Camera Deputaților, Eugen Nicolicea, a precizat că grupurile parlamentare s-au înțeles deja pe nominalizări, CV-urile sunt depuse, iar comisiile oricum nu pot cenzura dreptul plenului de a vota.
Cazimir Ionescu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Militar în iunie 2017 pentru crime împotriva umanităţii în dosarul Mineriadei din 1990. Ionescu face parte şi acum din Colegiul CNSAS, dar mandatul său a expirat. El a fost trimis în judecată pentru faptele săvârşite în calitate de vicepreşedinte al primului parlament post-revoluţionar (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională - CPUN). La Mineriada din 13-15 iunie 1990 au murit împuşcaţi 4 persoane, alte 1.338 de persoane au fost bătute sau torturate.