Cum va fi vremea în weekend. Anunţ surprinzător de la meteo

 
Ger extrem
Ger extrem

Vremea se răceşte începând de sâmbătă dimineaţa în toată ţara, informează Realitatea TV.



Vineri, vremea va fi mai caldă decât ar fi normal în a două jumătate a lunii ianuarie în cea mai mare parte a ţării, dar cu precădere în dealurile subcarpatice din sud și est.

Cerul va prezenta înnorări temporare în regiunile vestice, nordice și centrale unde, mai ales în a două parte a zilei, local vor fi precipitații în general slabe cantitativ. Acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare în Maramureș, Transilvania și mai ales ploi și lapovită în Banat, Crișana și izolat în Oltenia.

În restul teritoriului cerul va fi parțial noros și mai ales dimineață în zonele joase local va fi ceaţă și izolat burniţă. Pe arii restrânse vor fi depuneri de polei. Vântul va sufla slab pană la moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 2 și 10 grade, valorile cele mai ridicate fiind în dealurile Munteniei.

În Capitală, cerul va fi variabil, cu unele innorări spre seară. Vântul va suflă slab pană la moderat. Temperatura maximă va fi de 5...6 grade. Mai ales dimineață se va semnala ceaţă.

Sâmbătă, valorile termice, îndeosebi cele diurne, vor marca o scădere în toată țara, chiar accentuată în nord, centru și nord-est. Temperaturile maxime, în jur de zero grade în nordul și centrul țării și pozitive în rest pînă la 6 grade la Drobeta Turnu Severin.

În regiunile extracarpatice va predomina cerul acoprit cu nori de tip stratiform și pe arii restrânse se vor semnala ploi slabe și fulguieli. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu innorări și precipitații în general slabe, ninsori la munte, iar spre seară, mixte în vest.

Vântul va avea unele intensificări pe crestele montane, în special ale masivelor sudice. Izolat se va semnala polei, iar dimineață, în zonele joase vor fi condiții de ceată.

În București, valorile termice diurne vor marca o scădere fată de astăzi. –2...-1 grad dimineață și 2-3 grade la amiază. Cerul va fi mai mult noros, iar trecător vor fi condiții de fulguială sau burniţă. Vântul va sufla slab și moderat. Vor fi condiții de ceaţă.

Duminică, vremea va fi în general inchisă și temporar se vor semnala precipitații pe arii extinse în toate regiunile, local moderate cantitativ în cele vestice și nord-vestice. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte și în Maramureș, predominant ninsoare în nordul Crisanei, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei, mixte în Banat, restul Crisanei și al Moldovei, mai ales ploaie în Oltenia și în Muntenia, numai ploaie în Dobrogea.

Pe arii restrânse vor fi condiții de polei. Vântul va suflă slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 grade la Suceava și 7 grade la Constanța.

Și în Capitală, vremea va fi în general inchisă și mai ales spre seară trecător va plouă slab. Dimineață, -3...-2 grade și temperatură maximă 3...4 grade. La începutul zilei vor fi condiții de ceaţă.

Vremea trece dintr-o extremă în alta! Potrivit directorului executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu, în ianuarie ne putem aştepta la orice din partea vremii.

"Luna ianuarie este cea mai rece din calendar, deci ne putem imagina, cel puţin până în acest moment, că trebuie să ne aşteptăm ca temperatura medie să fie sub zero grade în cea mai mare parte a ţării, precipitaţiile să fie foarte puţine pe partea de est şi centru a teritoriului şi ceva mai multe pe vest şi sud-vest. Este luna cu recorduri de temperaturi minime, chiar dacă acestea s-au înregistrat foarte de demult, în 1942. Este o lună cu precipitaţii foarte reduse, cel puţin pe jumătatea de est a teritorului. Statistica ne arată că luna ianuarie are două viscole, luna februarie tot două viscole şi trebuie să fim atenţi şi la statistica de viscole din martie. De asemenea, să nu uităm că anul trecut am avut un viscol de proporţii şi în luna aprilie... Să lăsăm deschisă posibilitatea ca iarna să nu se încheie pe 28 februarie", a menţionat specialistul, la un post TV.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?