Cum va fi vremea în următoarele zile. Veşti bune de la meteo!

Joi numai izolat vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare în Carpaţii Orientali, mixte în Maramureş şi Transilvania şi ploaie în nordul Moldovei. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări pe crestele montane, spulberând zăpada, şi pe arii mai restrânse şi la cote mult mai reduse în zonele mai joase de relief. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 1 şi 11 grade, cu cele mai scăzute valori în estul Transilvaniei. Dimineaţa, izolat, va fi ceaţă.



Vremea în Bucureşti

În capitală, cerul va fi variabil şi vântul va sufla slab până la moderat. Maxima va fi de 9...10 grade.

Vremea la munte

La munte, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în prima parte a zilei în special în zona Carpaţilor Orientali, unde însă doar izolat va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări pe crestele montane, spulberând zăpada. Temperatura aerului va creşte faţă de ieri.

Vremea vineri şi sâmbătă

Vineri, vremea se va încălzi, iar valorile termice vor fi mai ridicate decât mediile climatologice specifice acestei perioade. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 14 grade, cu cele mai ridicate valori în Oltenia.Cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi în regiunile nord-vestice, În Munții Apuseni și în nordul Carpaților Orientali vor fi precipitații mixte și condiții de polei. Vântul va avea intensificări pe crestele montane, dar local șI temporar și în vestul teritoriului. Pe arii restrânse, dimineața, se va forma ceață.

În capitală, vremea va fi în general frumoasă și caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar dimineața vor fi condiții de ceață. La prima oră, in jur de -1 grad. In oras si spre –3 grade in imprejurimi si la amiaza, 11-12 grade, o temperatura mai ridicată față de cea normală pentru această perioadă.

Sâmbătă regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori de temperatură mai ridicate decât cele climatologic specifice perioadei. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 14 grade, cu cele mai ridicate valori în zona litoralului. În vestul, nord-vestul și centrul țării înnorările vor persista, iar ploile se vor extinde dinspre vest. La munte vor fi mai ales ninsori.

În restul ţării, cerul va fi variabil, cu înnorări seara când doar pe arii restrânse va ploua, iar în sud-vest trecător va fi și lapoviță. Vântul va avea intensificări în zona montană, în special la altitudini mari, unde temporar va viscoli ninsoarea și spulbera zăpada, precum și în Banat și pe litoral. Dimineața, pe arii restrânse, va fi ceață.

În Bucureşti, o vreme caldă pentru această dată, urmând astfel a se înregistra în jur de –1 grad dimineata si 11-12 grade la amiaza. Cerul va fi variabil. 

Alte subiecte pe Realitatea.net



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?