Cum ar fi viața pe planeta Venus, sora geamănă a Pământului

Soarele s-a aprins în urmă cu 4,6 miliarde de ani, ca urmare a colapsului gravitațional al unui gigant nor molecular. Cea mai mare planetă din sistemul nostru solar este Jupiter. Cele patru planete interioare mici, Mercur, Venus, Pamântul și Marte, numite și planete telurice, sunt compuse în principal din roci și metal. Cele patru planete exterioare, numite și gigante gazoase, sunt mult mai masive decât cele terestre.

Cum ar fi să pășim pe fiecare dintre aceste lumi care formează sistemul nostru solar? Cum ar fi resimțită gravitația pe Mercur, cât ar dura o zi pe Venus sau cum ar fi vremea pe Titan? Site-ul SPACE.com încearcă să ofere un răspuns la aceste întrebări.

Cu peisajul său în care predomină culorile roșu-portocaliu, cu temperaturi suficient de ridicate pentru a topi plumbul și cu ploile sale de acid sulfuric, Venus poate fi considerată o reprezentare perfectă a iadului. Amenajarea unei baze pe această planetă depășește cu mult capacitățile noastre tehnologice din prezent. Cu un efort de imaginație, ne putem totuși da seama cum ar fi dacă am reuși totuși să trăim la suprafața acestei planete.

Venus este considerată sora geamănă a Pământului pentru că are dimensiunile și compoziția similare. De aceea nu are de ce să ne mire faptul că NASA, Agenția Spațială Europeană dar și agenția spațială rusă sunt interesate de studierea celei de-a doua planete de la Soare. Începând cu anii '60, spre Venus au pornit mai mult de 40 de misiuni de cercetare.

La începutul anilor '90, sonda orbitală Magellan trimisă de NASA și-a folosit instrumentele radar pentru a cartografia 98% din suprafața planetei (suprafață care nu poate fi observată direct pentru că este acoperită de pături groase de nori). După aceea, Venus a căzut pradă uitării până în 2005, când ESA a lansat sonda Venus Express pentru studiul atmosferei dense a acestei planete.

"Suprafața lui Venus este foarte diferită față de alte planete din sistemul nostru solar", a explicat pentru SPACE.com Hakan Svedhem, cercetător în cadrul misiunii Venus Express.

Imaginile obținute prin radar de sonda Magellan dezvăluiau un relief dominat de lanțuri muntoase și fragmentat de cratere de impact, la care se adaugă mii de vulcani activi, dintre care unii mult mai mari decât cei de pe Terra, canale săpate în rocă de scurgerile de lavă ce ajung și la 5.000 km. lungime, niște structuri inelare denumite "coronae" sau coroane și un relief ciudat denumit tesserae, rezultatul unor procese de întindere, pliere și rupere a crustei venusiene.

Structura definitorie pentru relieful venusian este însă suprafața plană care acoperă peste 2/3 din planetă, iar dacă ne continuăm efortul de imaginație, aceste suprafețe plane ar fi cele mai indicate pentru a întemeia o bază.

O plimbare pe Venus nu ar fi însă deloc plăcută. Suprafața acestei planete este un deșert complet uscat. Venus trece printr-un proces de efect de seră scăpat de sub control. Atmosfera sa densă este suprasaturată cu dioxiod de carbon (96,5% din atmosfera venusiană este reprezentată de CO2) care nu lasă căldura să se disipeze în spațiu, rezultând temperaturi medii de 465 de grade Celsius la suprafață — cea mai fierbinte planetă din sistemul nostru solar.

Gravitația planetei Venus este de aproximativ 91% din cea a Terrei, deci pe Venus am putea sări puțin mai departe și am putea ridica obiecte puțin mai grele decât putem ridica pe Pământ. "Este posibil să nu remarcăm diferența de gravitație foarte mult; dar ce am mai putea remarca pe o planetă cu o atmosferă atât de densă? Aerul pe Venus este atât de dens încât dacă ai încerca să ridici rapid mâna ai simți cum opune rezistență ca și când te-ai afla în apă", conform lui Svedhem.

Pe de altă parte, ar fi greu să nu resimțim diferența de presiune atmosferică. Pe Pământ, la nivelul mării, aerul exercită o presiune de 1 bar. Pe suprafața lui Venus presiunea este de 92 de bari. Pentru a resimți aceeași presiune pe Pământ ar trebui să coborâm până la adâncimea de 914 metri în ocean.

Venus are nevoie de 225 de zile pământene pentru a-și încheia mișcarea de revoluție (rotația în jurul Soarelui) și de 243 de zile pământene pentru a efectua o rotație completă în jurul propriei axe. În plus, Venus se rotește în sens invers Pământului, iar Soarele răsare la Vest și apune la Est.

Cerul văzut de pe Venus are culoarea roșu-portocaliu din cauza modului în care moleculele de dioxid de carbon din atmosferă reflectă lumina solară. Soarele nu poate fi văzut în mod direct de pe Venus, apărând mai degrabă ca o umbră galben-pal localizată în spatele păturilor groase de nori. Pe timpul nopții cerul ar fi complet negru și nu s-ar vedea nicio stea.

La înălțimi mari, în atmosfera venusiană există vânturi care bat cu viteze de 400 de km/h, mai puternice decât uraganele sau tornadele terestre. La suprafață însă, vântul abia adie cu viteza de 3 km/h. Pe această planetă se formează și fulgere, în straturile superioare ale atmosferei, dar acestea nu ajung niciodată la sol. De asemenea, căldura de iad împiedică orice formă de precipitații să ajungă până la sol.

Vulcanii activi de pe Venus reprezintă încă un pericol de care trebuie ținut cont. Spre deosebire de Pământ, însă, pe Venus nu se produc cutremure pentru că nu există activitate tectonică. În schimb, ar putea ca la o scară temporală de ordinul milioanelor de ani să se înmagazineze atât de multă căldură încât să declanșeze activitatea vulcanică la nivel planetar, ca un fel de mecanism de disipare a energiei termice cumulate, schimbând permanent înfățișarea lui Venus.

Un mesaj trimis de pe Venus are nevoie de câteva minte bune pentru a fi interceptat de pe Pământ, atunci când planetele se află cel mai aproape una de alta. Când Venus se află de cealaltă parte a Soarelui față de Pământ, un astfel de mesaj ajunge pe Pământ în 15 minute.