Cum a reacţionat Gigi Becali când a auzit că e în pericol să meargă din nou la puşcărie

 

Agenția Națională a Penitenciarelor a sesizat Parchetul General în cazul omului de afaceri George Becali, pentru infracțiuni de șantaj la adresa unui director de penitenciar.

Potrivit Federației Sindicatelor din ANP, Becali a intervenit într-o emisiune de televiziune, pe 19 august, unde a susținut că i-a transmis o serie de mesaje de amenințare directorului Penitenciarului Jilava, pe motiv că acesta nu ar fi aprobat o învoire pentru vărul său, Victor Becali.

Gigi Becali a fost eliberat condiționat din penitenciar pe 3 aprilie 2015, printr-o sentință definitivă a Tribunalului Constanța.

Într-o intervenţie la un alt post de televiziune, patronul FCSB a avut un dialog aprins cu liderul Sindicatelor din Penitenciare, Sorin Dumitraşcu.

"Vorbesc numai tâmpenii, oameni care sunt în eroare. Eu am fost la Sfânta Liturghie, nu mă puneţi să fac păcate", a spus, scurt, Gigi Becali.

În perioada detenţiei, Gigi Becali a fost transferat, la solicitarea sa, de la Penitenciarul Jilava la Penitenciarul Poarta Albă, fiind încarcerat în regim deschis. El a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare, după ce a primit trei ani de detenție în cazul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale, la care s-au adăugat alte șase luni după condamnarea în dosarul "Valiza".

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?