Cum a ajuns Apple să se bată cu Netflix: după iPhone urmează să-ți vândă seriale

 

Până la finalul lui 2020 vor fi numeroase platforme de streaming. Netflix e una, deja existentă, HBO continuă, dar vin tare din spate Disney și Apple. Iar despre Apple s-a aflat că investește enorm ca să câștige fani. Cele mai noi vești sunt despre un serial pe care îl va lansa. 

Platformele de streaming îți dau acces instant la sute de filme și seriale. Și în timp ce Apple are miliarde de dispozitive în lume e clar că vrea să distribuie pe ele conținut. Așa a apărut ideea Apple TV+ cu streaming de show-uri. 

Astfel, odată cu planurile Apple, Netflix și HBO GO vor avea parte de ceva mai mulți rivali în perioada care urmează. Odată cu lansarea Apple TV+ și Disney+ până în 2020, piața platformelor de streaming va fi mai mare ca niciodată și competiția pentru a câștiga cât mai mulți utilizatori din ce în ce mai acerbă.

Ce vrea creatorul iPhone acum e să câștige utilizatori cu un serial. Pentru See, Apple ar cheltui cam 15 milioane de dolari per episod. Ca termen de comparație, Netflix cheltuie undeva la 4,5 milioane de dolari pentru episoadele din House of Cards.

Acțiunea serialului are loc într-un viitor distopic în care umanitatea își pierde simțul văzului. Astfel, se vede nevoită să găsească noi modalități prin care să poată interacționa cu ceilalți, dar mai ales, prin care să poată supraviețui.

De un buget similar a beneficiat și Game of Thrones de pe HBO, însă i-a luat opt sezoane ca să poată atinge pragul de 15 milioane de de dolari per episod. Și ultimul sezon a produs enorm pentru HBO. 

Cei de la Apple par să aibă foarte multă încredere în succesul noii sale platforme dacă este dispusă să cheltuiască sume atât de mari fără să aibă încă vreo certitudine. Dar Apple încă face miliarde de dolari pe seama iPhone și iPad. Apoi a serviciilor.

Sursa



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?