Cum a aflat fiica unui miliardar celebru că tatăl său este foarte bogat

 

O femeie din Statele Unite ale Americii a aflat că tatăl său este miliardar la vârsta de 20 de ani, după ce a citit un articol publicat de Business Insider. 

Într-un documentar realizat de HBO, Susan Buffett povesteşte că a avut parte de o copilărie modestă. Tatăl său era un om obişnuit, mergea în fiecare dimineaţă la birou, iar seara cina împreună cu familia.

”Când creşteam, nu a avut prea mulţi bani şi nici nu era faimos. Nu am văzut nimic neobişnuit în modul în care se desfăşurau lucrurile în casa noastră.", a spus Susan.

Bănuielile fetei au început să apară după ce le-a bătut la uşă un jurnalist ce scria despre industria financiară. Apoi, după ce a intrat la facultate, a aflat dintr-un articol că tatăl său, Warren Buffett, era un miliardar destul de cunoscut în SUA.

”Am văzut la un moment dat un articol în Wall Street Journal – cred că aveam 22-23 de ani atunci. Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că se întâmplă mai multe lucruri de cât ştiam eu”, a mai povestit femeia.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?