C.T. Popescu: Românii au văzut cum arată "monştrii de la Bruxelles". Tăriceanu, ridicol

 
Cristian Tudor Popescu
Cristian Tudor Popescu

Scriitorul și jurnalistul Cristian Tudor Popescu a criticat maniera lui Călin Popescu Tăriceanu de a-şi masca discursul anti-european de până acum, vorbind în engleză, în condiţiile în care Donald Tusk a ales să transmită un mesaj în limba română.



CT Popescu a remarcat preocuparea oficialilor europeni de a comunica, prin discursurile de la Ateneu, nu doar cu cei prezenţi în sală, ci cu toţi românii: "Acea menţionare a Daciei 1300, într-un discurs în limba română de către Donald Tusk te duce până în satele din România".

„Cred că este într-adevăr un moment crucial, această expresie folosită de mulţi înainte de această întâlnire şi în timpul ei, cred că îşi are acoperirea în totalitate.

În seara aceasta românii au putut să vadă cum arată monştrii de la Bruxelles, aşa cum au fost demonizaţi de Dragnea şi echipa lui, o să-i spun echipă în seara aceasta, pentru că s-au întâmplat lucruri mult prea importante si frumoase.

Au vorbit Antonio Tajani, Donald Tusk, Jean-Claude Juncker, au vorbit într-un mod care m-a surprins, mă aşteptam fireşte la un interes pentru Romania în acest moment al conducătorilor UE, dar nu mă aşteptam la atâta preocupare în a comunica nu numai cu sala de la Ateneu, cu toţi românii care s-au uitat la tv", a spus CTP la Digi24.

Potrivit scriitorului, nimeni nu a simtiti lipsa lui Dragnea -"toată lumea s-a gândit ce avea să caute Dragnea într-un asemenea context".

"Mă întreb cum va mai putea rosti Dragnea nişte discursuri ca acelea - vom face noi cum vrem noi, nu cum vrea Bruxelles-ul.

Tăriceanu a găsit o formulă cât se poate de nefericită, s-a apucat să vorbească în limba engleză pentru a-şi masca discursul alba - neagra cu care încerca să-şi menţină discursul anti european de până acum şi în acelaşi timp să se dea european vorbind în engleză.

La auzul primelor vorbe româneşti ale lui Donald Tusk toată lumea şi-a dat seama cât de ridicol a fost Călin Popescu Tăriceanu", a punctat CT Popescu.

 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?