CSM remarcă erori în raportul MCV

 

CSM informează că au luat act de raportul MCV şi precizează că au fost unele aspecte ce reprezintă erori factuale privind activitatea Consiliului, una dintre acestea fiind faptul că ar fi exercitat presiune asupra ÎCCJ pentru că nu a reînnoit mandatul preşedintelui Secţiei penale.



„Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de Raportul Comisiei Europene către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, dat publicităţii la data de 13 noiembrie 2018. În cadrul atribuţiilor constituţionale şi legale care îi revin, Consiliul a manifestat preocupare pentru implementarea recomandărilor formulate în rapoartele anterioare şi care vizau activitatea sa", a precizat CSM, printr-un comunicat de presă.

Poziţia a fost adoptată cu votul majorităţii membrilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

Potrivit sursei citate, în legătură cu unele aspecte din Raport, pentru a asigura o corectă informare a opiniei publice, CSM precizează că „se impune a fi semnalate şi unele erori factuale sau de apreciere, în legătură cu activitatea Consiliului Superior al Magistraturii, de natură să creeze o percepţie greşită cu privire la această autoritate publică".

„În ceea ce priveşte evoluţia poziţiei instituţionale exprimate de Consiliul Superior al Magistraturii faţă de înfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, precizăm următoarele: Prin Decizia nr. 33/2018, Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că „ (...) aceasta (...) constituie o garanţie legală a principiului independenţei justiţiei, sub aspectul componentei sale individuale, independenţa judecătorului. Se asigură, pe această cale, o protecţie adecvată a magistraţilor împotriva presiunilor exercitate asupra lor, împotriva abuzurilor săvârşite prin sesizări/denunţuri arbitrare şi se asigură o practică unitară, la nivelul acestei structuri de parchet, cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală pentru infracţiunile săvârşite de magistraţi" (par. 141). În raport de cele reţinute de instanţa de contencios constituţional, în şedinţa din data de 13 noiembrie 2018, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie", se mai arată în comunicatul menţionat.

În ceea ce priveşte procedurile privind adoptarea legilor justiţiei, CSM precizează că a avut o atitudine pozitivă, formulând numeroase propuneri menite să îmbunătăţească reglementările legale în domeniu, multe dintre acestea fiind însuşite în procesul legislativ.

CSM mai arată că în conţinutul raportului se impută Consiliului Superior al Magistraturii că a exercitat presiune asupra Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin faptul că nu a reînnoit mandatul preşedintelui Secţiei penale a acestei instanţe.

„O astfel de constatare este inacceptabilă, deoarece numirea în funcţiile de conducere de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este prerogativa exclusivă a Secţiei pentru judecători şi intră în marja sa de apreciere. În plus, raportul ignoră constatările obiective ale Secţiei pentru judecători, care au fundamentat hotărârea de respingere a candidaturii şi care au fost prezentate amplu în cuprinsul acesteia. Pe de altă parte, faptul că nu a fost reînnoit mandatul preşedintelui Secţiei penale nu poate influenţa în niciun fel judecata în cauzele penale cu care este învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Mai mult, judecătorul în discuţie a fost delegat ulterior în funcţia de preşedinte de secţie, calitate pe care, prin delegare, o exercită şi în prezent, continuând să soluţioneze cauzele penale cu care a fost învestit. În plus, premisele eronate pe care se fundamentează concluzia raportului ar însemna că nu ar fi posibilă în nicio situaţie numirea în această funcţie a altui judecător, fapt care, evident, nu poate fi acceptat", mai spune CSM, potrivit Mediafax.

În sursa citată, membrii Consiliului au vorbit şi despre numirea echipei interimare de conducere a Inspecţiei Judiciare.

„Precizăm că la nivelul Consiliului este în curs de derulare procedura de transparenţă decizională prealabilă adoptării noului Regulament pentru numirea în funcţie a inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare, ceea ce împietează asupra celerităţii procedurii. (...) Raportul reţine că Ordonanţa de urgenţă nr. 92/2018 consolidează competenţa ministrului justiţiei de a declanşa proceduri disciplinare în mod specific împotriva procurorilor. În realitate, modificările legislative operate succesiv în cursul anului 2018 au eliminat calitatea de titular al acţiunii disciplinare pe care ministrul o avea anterior. Această calitate a fost înlocuită cu o simplă posibilitate a ministrului justiţiei de a sesiza Inspecţia Judiciară, ca orice altă persoană interesată, în vederea efectuării de verificări în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori", mai spune CSM.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?