Criză în spitale: Donatorii de organe, în scădere puternică

 
Premieră pentru vestul României. Medicii au realizat o operaţie foarte complicată la inimă
Premieră pentru vestul României. Medicii au realizat o operaţie foarte complicată la inimă

Criză de proporţii în spitale: Bolnavii care au nevoie de transplant au tot mai puţine şanse să ajungă la operaţie, asta în condiţiile în care numărul donatorilor a scăzut puternic. Medicii urologi susţin că în primele luni ale anului au făcut cu 50 la sută mai puţine transplanturi decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Peste doar câteva zile, Ştefania va împlini 14 ani şi speră să primească o nouă şansă la viaţă. Sunt deja nouă ani de când a fost diagnosticată cu insuficienţă renală cronică. De atunci stă mai mult prin spitale.

"Un chin, o zi da, una nu, plecăm la spital. Uneori nu vrea să mai vie la spital. Are unele momente de nici nu vorbeşte cu noi", spune mama Ştefaniei.

Fetiţa nu merge la şcoală pentru că face dializă de trei ori pe săptămână. Şansa ei pentru a duce o viaţă normală este un transplant de rinichi. Părinţii speră că Dumnezeu le va asculta ruga.

Întrebată dacă este pregătită să vină oricând la spital, mama Ştefaniei spune că da, deşi nu a fost niciodată sunată. "N-am fost niciodată sunată. De patru ani jumate aşteptăm", a afirmat aceasta.

Medicii urologi spun că de la începutul anului, numărul donatorilor a scăzut. În primele şase luni şi jumătate din 2015, medicii de la Institutul Clinic Fundeni au făcut doar 53 de transplanturi renale. Anul trecut în aceeaşi perioadă făcuseră 80.

"Această acţiune, din motive pe care eu nu le ştiu, este mult mai slabă decât anul trecut. Sperăm să ameliorăm în acest an în aşa fel încât să ne apropiem măcar de cifra pe care am realizat-o anul trecut", a declarat Ioanel Sinescu, şef Centrul de Transplant Renal Institutul Clinic Fundeni.

Nu mai au voie să opereze copii dacă nu au specializare în chirurgie pediatrică

În plus, unii urologi se află în impas pentru că, din luna decembrie a anului trecut, susţin ei, potrivit unei legi europene, nu mai au voie să opereze copii dacă nu au specializare în chirurgie pediatrică. Doctorii au aflat despre acestă lege de la Societatea Europeană de Urologie.

"Am operat vreo cinci (copii, n.r.) de atunci, dar asta înseamnă caz penal în caz de insucces, dar cine răspunde penal dacă un copil moare?", a precizat Ioan Ioiart, şeful clinicii de urologie Spitalul de Urgenţă Arad

Ministerul Sănătăţii susţine însă că nu a adoptat nicio lege europeană care să îngrădească dreptul specialiştilor urologi de a realiza intervenţii sau operaţii de transplant la copii.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?