Criminala de la metrou, trimisă în judecată

Magdalena Şerban, femeia acuzată că a ucis o tânără aruncând-o în faţa metroului la finalul lui 2017, a fost trimisă în judecată, luni, în stare de arest preventiv, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru infracţiunile de omor calificat şi tentativă de omor.



„În rechizitoriu s-a reţinut următoarea situaţie de fapt: La data de 12.12.2017, în jurul orei 15:35, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Costin Georgian, inculpata Ş.M. a împins o persoană de sex feminin de două ori, spre liniile de metrou, cu intenţia vădită de a o arunca în faţa trenului care tocmai urma să oprească în staţie şi de a-i suprima astfel viaţa; La data de 12.12.2017, în jurul orei 19:54, după ce săvârşise infracţiunea de tentativă de omor descrisă mai sus, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Dristor 1, inculpata Ş.M. a împins-o pe C.A. spre liniile de metrou, iar după ce victima a căzut pe şine, în timp ce aceasta încerca să se agaţe de marginea peronului, a lovit-o în zona capului cu piciorul; urmare a acestor acţiuni victima C. A. a fost lovită de trenul ce intra în staţie şi a suferit leziuni traumatice care i-au provocat decesul”, informează reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, într-un comunicat de presă.

Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Bucureşti.

Magdalena Şerban a fost arestată preventiv la finele anului 2017, pentru că a împins două tinere în faţa metroului, una dintre acestea decedând în urma impactului cu trenul, cealaltă reuşind să se salveze la timp. Femeia a fost supusă unei expertize psihiatrice, care s-a încheiat în luna februarie 2018. Expertiza psihiatrică efectuată Magdalenei Şerban a dovedit că aceasta poate răspunde penal, au precizat, pentru Mediafax, surse judiciare.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?