Crimă cumplită la Pitești. Polițistul care și-a împușcat copilul de 3 ani a lăsat mai multe bilete

 

Caz șocant la Pitești. Un polițist de la Combaterea Crimei Organizate și fiul lui de trei ani au fost găsiți morți în apartament. La mai multe ore de la descoperirea macabră, ies la iveală detalii cutremurătoare! Polițistul din Pitești i-a pus fiului pistolul la cap și a tras. Apoi s-a întins lângă el în pat și s-a împuşcat şi el, a informat realitateadearges.net.



Poliţistul în vârstă de 29 de ani era în divorţ. Soţia acestuia este tot poliţist, la Serviciul Economic. Cei doi aveau custodie comună asupra copilului.

Polițistul i-a pus fiului pistolul la cap și a tras. A folosit o pernă ca să nu facă zgomot. După ce şi-a ucis copilul în vârstă de 3 ani şi 7 luni, s-a aşezat în pat lângă el şi şi-a tras în glonte în zona tâmplei. A folosit arma de serviciu, un Glock de calibrul 9 milimetri.

Poliţistul avea 29 de ani şi era ofiţer la Antidrog, în cadrul Brigăzii de Combaterea Criminalităţii Organizate Piteşti. Absolvise Academia de Poliţie în 2011, în acelaşi an cu soţia lui.

Alerta la 112 a fost dată de fosta soţie a acestuia. Divorţul celor doi se încheiase în urmă cu o săptămână. Aveau custodie comună asupra băieţelului. Înainte de gestul extrem a scris mai multe bilete celor dragi.

Cutremurător! Cum și-a omorât polițistul din Pitești copilul

Mărturie vecină: "Soții erau polițiști. Când o auzeam pe bunica urlând, îmi venea să plâng."

Psihologul Keren Rosner a comentat la REALITATEA TV, despre ce l-ar fi putut determina pe bărbat să ajungă la dubla crimă. 

"Starea psihologică este importantă și este important să se facă cât mai serios. Faptul că această crimă s-a produs acasă înseamnă că era o realitatea cunoscută numai de soț. O furie pe care nu a mai putut-o controla. Răzbunarea pe soția sa. Nu știm ce conflict a trăit el recent. 

El poate profesional să aibă o conduită corectă nici aceste teste psihologice s-ar putea să nu anticipeze astfel de moment, însă persoanele apropiate pot să observe un comportament ciudat și ar putea să intervină. Nu știu dacă se poate interveni, în cazul în care este vorba de o patologie, o stare de moment. 

Faptul că a fost o agresiune față de copil înseamnă că trăirea lui a fost mult mai puternică decât grija pe care putea să o aibă.", a spus psihologul Rosner. 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?