Crima de la Braşov: Femeia ucisă de soţ era nepoata unui lider PSD

 

Monica Buliga, femeia de 43 de ani, din Braşov, care a fost ucisă de soţ cu mai multe lovituri de cuţit, era nepoata fostului deputat PSD de Neamţ, Ioan Munteanu. Aceasta a fost găsită decedată, marţi, alături de cei doi copii.



Contactat telefonic, fostul deputat Ioan Munteanu, din judeţul Neamţ, a refuzat să facă declaraţii în acest caz. Potrivit unor surse, fostul lider al grupului social-democrat din Camera Deputaţilor este verişorul tatălui femeii de 43 de ani, din Braşov, care a fost înjunghiată de soţ, alături de cei doi copii, un băiat de 13 ani şi o fată de 18 ani.

Trupurile celor trei vor fi duse joi în comuna Tupilaţi, din judeţul Neamţ, pentru a fi înmormântate în localitatea natală.

Medicii legişti din Braşov au efectuat autopsia. Daniel Dancă, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, a declarat, pentru MEDIAFAX, că cei doi copii şi mama lor au avut parte de o moarte violentă.

”S-a stabilit că moartea a fost violenţă în cazul tuturor persoanelor. S-a datorat hemoragiei interne masive, consecutivă unui traumatism toracic, cu plăgi înjunghiate, penetrante în cavitatea toracică, cu organele atinse, plâmân şi care s-a putut produce prin loviri repetate cu corp tăietor înţepător, respectiv cuţit. El a spus că şi-a omorât prima dată soţia şi după aceea copiii”, a spus procurorul.

Monica Buliga a fost găsită decedată, marţi, alături de cei doi copii, un băiat de 13 ani şi o fată de 18 ani, după ce soţul acesteia s-a prezentat la Poliţie şi a anunţat că şi-a ucis familia şi a trimis-o ”către o lume mai bună”.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?