Cozmin Guşă: "Nu avem nici preşedinte, nici premier"

 

Consultantul politic Cozmin Guşă a făcut câteva precizări referitoare la discursul pe care l-a avut marţi preşedintele României, Klaus Iohannis, în Parlamentul European. 



"Şeful statului nostru nu a vorbit rău acolo, dar faptul că a vorbit în faţa unei săli goale este un loc de coadă în clasamentul importanţei la nivel european. De multe ori dacă nu aveam un preşedinte, cum era treaba cu Iliescu, aveam un prim-ministru că era Năstase fâşneţ sau aveam vreun minstru de Externe, astăzi nu avem nici preşedinte, nici prim-ministru, nici ministru de externe, nu este nimeni relevant. Acea sală goală a fost o palmă  meritată pe care România a primit-o, meritată în urma mai multor evenimente, a faptului că suntem nerelevanţi în interiorul Parlamentului European, avem europarlamentari foarte slabi, cu una sau două excepţii, avem circul recent din Parlamentul European când s-a discutat subiectul România. Şi astăzi decontăm pe urma faptului că, la modul real, marea majoritate a celor care au urmărit acel eveniment s-au declarat oripilaţi de calitatea slabă a politicienilor români, şi, sigur, în cazul lui Klaus Iohannis contează inclusiv absenţa de săptămâna trecută de la discuţiile informale sau formale legate de Brexit. Faptul că a fost atât de neglijat, sigur că o să ne coste, dar, în acelaşi timp, ne spune că importanţa noastră în cele 6 luni în care vom avea preşedinţia formală a Uniunii Europene va fi una extrem de scăzută. Dacă cineva dintre europarlamentari ar fi gândit perspectiva că România va fi importantă în primele 6 luni ale lui 2019, ar fi fost acolo, în sală, dar toţi au considerat că nu suntem imporanţi. Lobby-ul nostru este extrem de scăzut. Grupurile parlamentare ar fi trebuit să îşi aducă colegii, nu au făcut-o, consilierii preşedintelului trebuiau să ia măsuri, înainte cu câteva zile de acest eveniment pentru ca oamenii să fie prezenţi, ca să dea consideraţie preşedintului la tribună şi ca să ducă mai departe mesajul cu care România s-a dus acolo", a spus Cozmin Guşă.

Consultantul politic a mai vorbit şi despre poziţia liderilor europeni legată de România, dar şi despre faptul că ţara noastră are un premier ca Viorica Dăncilă. 

"Pe de altă parte, luările de poziţii ale liderilor Parlamentului European au fost extrem de contondente. Dacă Verhofstadt ştie cu ce se mănâncă România, pentru că a şi vizitat-o de multe ori, inclusiv în 90 după cum a spus el, fiind un liberal vechi şi susţinător al liberalilor şi apoi al ALDE şi a vorbit în cunoştinţă de cauză despre derapajele din justiţia românească,  alţii, cum ar fi vicepreşedintele din grupul social democrat, a comparat SRI-ul de astăzi cu securitatea lui Ceauşescu. Acum SRI-ul de astăzi nu poate să fie în niciun fel comparat cu securitatea lui Ceauşescu şi asta a fost o lovitură în plex pe care preşedintele Klaus Iohannis a primit-o şi nu am văzut ripostă la aşa ceva deşi ar fi trebuit să fie, în schimb, noi plătim pentru această făcută din timpul mandatelor lui Băsescu, Maior, Coldea, pentru că, într-adevăr, foarte multe din lucrurile care se făceau la SRI, erau de tip securistic.

Din cauza faptului că nu s-a decontat nici în România acea perioadă şi nu a fost analizată ca atare, astăzi, în plan european, un vice-preşedinte social democrat, nu foarte bine informat, decontăm la nivel de imagine şi relevanţă ceea ce nu este corect faţă de actualul SRI care nu a avut astfel de gesturi, dar într-un fel este meritat penrtu România pentru că nu şi-a decontat treburile acasă. Trebuia discutat clar despre ce s-a întâmplat cu acel stat paralel, nu am făcut-o şi dacă nu am făcut-o sigur că cei din Parlamentul European, dorind să fie contondenţi cu orice preţ, s-au dus mai departe. Criticile împotriva Guvernului sau Parlamentului României, alea sunt.

Vestea bună cu referendumul pe care au primit-o şi ei şi au văzut că totuşi populaţia României este normală, este de tip european, în rest să mai consemnăm lobby-ul candidatului Angelei Merkel pentru viitoarea funcţie de lider al Uniunii Europene, lobby-ul la adresa lui Klaus Iohannis, la care ne aşteptam şi era ceva normal. A fost o prestaţie de tip inutil şi nu construieşte de niciun fel vreo pârghie şi ne pune în faţa situaţiei de a o avea pe Viorica Vasilica participantă la acest joc de coordonare în numele României, a Uniunii Europene, un lucru pe care îl vom plăti mulţi ani de zile. Nici nu vreau să număr câte gafe va face Viorica Vasilica din această poziţie", a precizat consultantul politic. 

Guşă: "Nu concep ca ţara mea să fie totuşi reprezentată de una ca Viorica Vasilica pe care o trage de cheiţă unul ca Dragnea"

Aici am o părere negativă legată de preşedintele Iohannis. Stătea în puterea dânsului să poată să o descăuneze pe Viorica Vasilica, avea totul la îndemână, dar mi-e teamă că preşedintele României o preferă pe Viorica Vasilica să stea alături de el, în această sursă de reprezentare a României, tocmai pentru că este atât de slabă. Şi atunci, Klaus Iohannis comparat cu Viorica Vasilica, va părea un produs bun de export. Tare mi-e teamă că asta este calculul pe care l-a avut Klaus Iohannis sau restul care au avut putere să decidă, iar asta este un lucru care mă necăjeşte profund. Eu nu concep ca ţara mea, aşa cum e ea, mai cu necazuri, mai cu golani, mai cu o clasă politică decăzută, să fie totuşi reprezentată de una ca Viorica Vasilica pe care o trage de cheiţă unul ca Dragnea", a mai spus Guşă.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Serghei
24 Oct 13:08
Băi Gușă avem si președinte avem si premier dar tu nu ai minte sa judeci si ochi sa vezi.
Răspunde
0 0
mihai
24 Oct 10:16
Gusa, oricat ai vrea sadovedesti ca este timpul pentru o schimbare, promovand partidul tau SRL, tot comiti o mare eroare. Aceasta eroare exista datorita prezentei tale in acest context avand in vedere trecutul tau in politica, traseul tau de pana acum are o caracteristica clar definita, ai mers pe ideea care da mai mult cu ala merg la drum pana nu mai da. Pe tine te-a dat afara si Nastase si Basescu in moduri rusinoase asemanatoare, apoi ai facut PIN si celebra fuga de la Universitate. Acum iar incerci cu Realitatea, ai sa o distrugi si pe asta.
Răspunde
0 0
liviu
24 Oct 01:47
Subscriu, securitatra de azi nu poate fi comparata cu securitatea lui Ceausescu. Pai care securitate si a cui are Romania azi? Tentativa asta de SRI nu-si face prezenta decat la alegeri. Trebuie sa iasa aia, aialalti, aia ai nostri, in rest fura cot la cot cu politicienii, cred ca au cota 50%, daca nu primesc, suna la DNA, parchete etc. Se fura maxim in primarii si aici nu ma refer la cele comunale, in ministere la contractari cred ca e dezmat, zicea ministrul telecomunicatiilor care e la zdup in dosarul Microsoft ca a platit locul de ministru cu 3.5 milioane euro la PDL direct, va dati seama ce a facu cand s-a vazut pe functie, si asa mai departe. Credeti ca Iohanis nu a bagat mana la stup cat a fost primar sau acu presedinte? Se merge pe ideea, hai sa facem bani acum cu orice pret si apoi vedem cum o dregem, datorita legjlor care sunt evident cu multe virgule facute de hoti pentru hoti.
Răspunde
0 0
Jan
24 Oct 08:42
8 Cutumele partidelor vechi sint deja cunoscute ... trebuie sa mearga la pensie, au distrus suficient ...
0 0
stefan
23 Oct 21:52
numai prostii se deapana mai peste tot in media..ati ales ce meritati ca conducatori ,va reprezinta ... si din pacate asta ve ti alege in continuare, pt ca coruptia si a obtine titlu de milionar peste noapte este deja implementat in DNA romanului ... osul mai presus de tara... cind mentalitatea de a muncii cinstit intr un sistem politic si juridic cu adevarat democratic se va implementa , noiile generatiile vor schimba multe in bine in tara romaneasca incepind cu plata datoriilor facute de actuala si fostele administratii cu hotiile si tunuriile date pina in prezent . Toate liniile parvenite ale fostei dictaturi securiste care au mutilat si furat tara sunt inca la rame iar mentalitatea devine pe timp ce trece mult similara ca cea din Rusia. Iata de ce e greu de crezut ca cei care au ginduri nobile sa indrepte ceva ...vor trebui sa renunte pt ca ciuma neo sovietica se dezvolta minunat in haosul si coruptia creiata chiar de rusofili. Constiinta e redus la spaga si ciolan iar patriotismul e un cuvint care curind v-a disparea din dictionar. Generatii de analfabeti creiati de iubitii conducatori vor fi cei care pt acels mic si o sticla cu bere la alegeri vor mentine si amplifica coruptia si mizeria politico juridica din tara.
Răspunde
0 0
vlad
23 Oct 17:05
Romania nu mai are nevoie nici de presedinte nici premier si nici parlament din moment ce este condusa de UE iar generalii din SRI, ai nostri chipurile, sunt decorati de tari straine. De ce oare? Intrbare intrebatoare.
Răspunde
0 0
Gheorghe
23 Oct 20:51
2 Cu adunatura de caricaturi fripturiste din politica, romania nu are nici o sansa sa gindeasca vreodata singura, pentru ca nu are cine ! Nu e suficient sa ceri continuu altora ce tu nu esti capabil sa faci ! Caricaturile retardate dau vina pe altii continuu dar exemple si realitatea arata ca sint doar niste prostani corupti, mincinosi, incompetenti, incapabili. Daca nu era ue, erau rusii, daca nu erau rusii, erau turcii, daca nu erau turcii, erau hungurii, daca ... dar cum vine nemultumitul la putere sare imediat la furat, mintit, tradat, ... cine e de vina ? Poate “educatia” sau poate lipsa ei !!!
0 0
Suciu
23 Oct 16:32
Avem președinte dar boyy nu pot sa inteleaga asta democratic.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?