Cozmin Gușă:”Al doilea mandat al lui Băsescu a fost coordonat de statul paralel”

 

"Al doilea mandat al lui Traian Băsescu nu a fost exercitat de către președinte, ci de către reprezentanții statului paralel", a declarat consultatul politic Cozmin Gușă la Realitatea TV.



Noile dezvăluiri ale lui Sebastian Ghiță arată nivelul la care statul paralel a fost implicat în deciziile importante ale României ultimilor ani, este de părere consultantul Politic Cozmin Gușă.

"În afara acestui eveniment de plângere penală, care, în mod ironic pentru România a fost prezentat fix de ziua anticorupției, ne putem gândi la statul paralel care a funcționat foarte bine în perioada lui Traian Băsescu.

O să vă dau detalii despre 2009, an în care Băsescu nu ar mai fi trebuit să câștige încă un mandat.

A funcționat ca un stat paralel compus din oameni ai statului român, și care au deturnat tot ceea ce ar fi trebuit sa fie legitim, România noastră, între 1990 și 2000 a fost devalizată și în favoarea unor politicieni, dar și a unor multinaționale care au funcționat în paralel cu cele de suprafață.

Știrea acestor zile este că cel care a plătit repatirerea lui Nicolae Popa din Indonezia, face aceste precizări și ne duce cu gândul la lupta politică de la alegerile prezidențiale din 2009.

În acea structură a statului paralelel, condusă de Coldea și Koveși, se hotărau diverse chestii. Nicolae Popa a dat, de-a lungul timpului, informații intresante. Frapant este faptul că, Popa a fost arestat fix înaintea turului doi dintre Mircea Geaoană și Traian Băsescu. Nu a fost în regulă, pentru că în acele momente s-a încercat intrarea în jocul de la prezidențiale. În acele zile ale arestării lui Nicolae Popa, și Sorin Ovidiu Vântu ra pe lista de arestări. Casa lui a fost înconjurată de mascați, norocul lui că a fost informat și s-a plimbat cu mașina pe străzi toată noaptea. În ziua alegerilor s-au oprit aceste acțiuni în forță ale statului paralel. Acest stat paralel care a funcționat în perioada lui Băsescu este descris bine de Sebastian Ghiță.

Noile dezvăluiri ne arată un element importat: că plata transportului a fost făcut cel puțin dublu. O dată de către firma lui Ghiță, iar mai apoi a statului romîn, în beneficiul companiei lui Ion Țiriac. La acel moment, eu am avertizat public că se pregătește o a doua venire a securității.
Și mai important este faptul că, încă se menține secretul că instituțiile statului deservesc, în principal, persoane private, nu intresul național. De exemplu, Florian Coldea și-a uzufructat funcția în intres personal, iar când eu am făcut publice aceste informații, lumea nu m-a crezut.

Episodul cu Carmen Mihălcescu, în care cineva merge la DNA, fix în momentul când trebuia să prezideze o sedință a Parlamentulu, nici până azi nu am aflat motivul chemării! E ciudat și, totodată, relevant despre disperarea oamenilor dn statul paralel.

De exemplu, Coldea face presiuni pentru un nou dosar împotriva postului Realitateat TV, cea ce arată disperare celor care au fost la butoane atâta timp.

Episodul arestării lui Nicolae Popa, din Indonezia, arată că, oameni care militau pentu Mircea Geoană au fost ”convinși” să îl părăsească, iar în acest fel a fost deschisă calea către cel de-al doilea mandat de președinte al lui Traian Băsescu, care nu a fost al lui, ci al statului paralel”, concluzionat Cozmin Gușă.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Numai al 2-lea,ziceți dle G,primul era comndat de popor,direct sau prin interpuși ?
10 Dec 14:31
Dl Mihai,expresia este bine gândită,ea semnifică luarea deciziilor politice,economice,internaționale,etc,de structuri oculte,care au interferat statul,adică guvernul,parlamentul ,partidele.Că dl Ponta era si la partid si la guvern,nu se temea sa ia deciziile comandate de unchiul secu.Ca justitia ,parchetul sau CIA erau părții ale statului paralel este acoperit de sintagma acționau la comenzi oculte.Acum domul Dragnea vrea sa scape de oculte,dar si fostii prieteni se tem ,serviciile se infioara,CIA acționeazaă si dl Guse ,care a asigurat instalarea statului paralel,sare pe cai albi.Acum.
Răspunde
0 0
Mihai S
10 Dec 12:44
Sindromul "statul paralel" se raspindeste.
Cred ca cei care folosesc acest termen sint persoane care au intetes personal de propagare a termenului in asa fel ca sa zapaceasca populatia Romaniei.
Spuneti-mi oameni buni, care este diferenta intre Gusa, Dragnea, Tariceanu, Vilcov, si altii, care folosesc termenul "statul paralel". Eu va spun ce au comun: toti sint manjiti si corupti.
Răspunde
0 0
Henkel
10 Dec 11:19
Da,se stie cu exactitate ca,asa a fost!Nici primul mandat al lui Basescu nu a fost pe bune iar,suspendarea lui a fost perfect legala! Deci,in statul paralel,este inclusa si justitia,asta este cancerul Romaniei actuale care a instaurat o situatie de anarhie generalizata in societatea Romaneasca!Fara o reforma profunda si eficienta in justitie,nu va fi liniste si pace in Romania!
Răspunde
0 0
Jan
10 Dec 11:24
5 Ce-ti mai place sa te "mangai" pe gusa.
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?