Cotlete pe grătar, ca-n vremea lui Cuza

Pe la începutul secolului al XIX-lea, în București se obișnuia - prin hanuri, cafenele și bodegi - să se serveasca o cafea zisă și "la filigean", după moda orientală. Iar vinul se bea, pe atunci, din mari carafe de lut, smălțuite numai pe dinafară.



Cât despre bragă (la mare căutare atunci, căci răcorea în zilele de vară și ținea de sete iarna), aceasta se bea din căni mari de tablă.

Dintre bucate, "potroacele" de cocoș și de curcan erau ades cerute, mai ales că aveau darul de a "limpezi mintea" după lungile chefuri de noapte. La numai trei-patru decenii distanță, o dată cu redingotele și cu spilcuiala "bonjuristă", obiceiul se schimbă și se aduc la masă "consomeuri" și salată "de boeuf", urmate de purcel la tava (reminiscență a cinelor boierești de altadată). Narghileaua de sorginte balcanică e înlocuită cu trabucurile englezești, aduse de "fecior" pe o tipsie, alături de o ceașca de ceai verde. Suntem dincolo de mijlocul veacului de-acum, iar "unioniștii" de la București (asemeni celor din capitala Moldovei) se adună să dezbată viitorul Principatelor. Și cum vorbele nu țin de foame, fie hangiul - de se întâmpla întâlnirea în vreun han - , fie stăpânul (ori stăpâna) casei unde are loc întrunirea, cere să se aducă bucatele menite a ostoi foamea vajnicilor luptători pentru unirea celor două principate române într-o singură țărișoară. Ce vor fi mâncând și ce vor fi bând "unioniștii"? Ne putem închipui doar, răsfoind cărțile de bucate ale epocii, precum cele ale ieșenilor Negruzzi și Kogalniceanu sau a bucureștencei Maria Maurer. Volumul din care voi extrage acum o rețetă pentru aceasta dimineațaăa... Micii Uniri... a fost tipărit câțiva ani mai târziu, când Vodă Cuza era deja pe tronul Principatelor Unite. 1865 este anul în care un oarecare Christ Ionnin, scrie pentru prima pe coperta unei cărți sintagma: „Bucătărie română”...

Rețeta care urmează una dintre acelea care e dragă tot românului, oriunde ar trăi el – iar unii dintre voi vor spune chiar că e într-atât de comună, că nu-i om să nu știe a o face... Ei bine, se va dovedi că la anul 1865, Cotletele pe grătar aveau dichisul lor. După Christ Ionnin citire...
„De vrei să le mănânci bune, nu le turti cum rău fac unii bucătari; presară-le cu sare, piper și cuișoare pisate; pune-le să se frigă pe jăratec viu, ca să rămâie zeama lor într-însele, și servește-le singure”. Adică... fără garnitură alăturea! 

sursa



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?