Cornel Dinu preferă jucătorii crescuţi la Dinamo celor "de Animal Planet"

 
Foto: NewsIn
Foto: NewsIn
Directorul tehnic al "câinilor" a amendat evoluţia echipei în meciul cu Oţelul, din optimile Cupei, şi vrea ca de acum înainte să mizeze pe jucătorii crescuţi de Dinamo.

"Procurorul" crede că această politică ar trebui să fie adoptată de toate cluburile româneşti.

"Sunt destul de bătrân în acest club, dar sper să mai trăiesc momentul în care Dinamo să prindă o victorie clară, de la un capăt la altul. Nu cred că Dinamo a controlat jocul cu Oţelul pentru că a avut doar o ocazie şi jumătate şi trebuie ca pe viitor să arate mai mult. Oricum, suntem în progres ca joc. A fost un meci dificil, cu un adversar cu jucători tineri, care ştiu ce este acela sacrificiul. Dinamo a crescut jucători în ultimii 10-12 ani, a importat mult, cei care au confirmat, sunt cei de la centrul nostru. Chiar voi propune să readucem la echipă jucătorii împrumutaţi. Să nu mai transferăm jucători luaţi de pe Animal Planet, nişte ciudăţenii. Şi nu vorbesc doar de jucătorii transferaţi de Dinamo", a spus Dinu.

El l-a lăudat pe Claudiu Niculescu pentru golul înscris: "Claudiu avea multă nevoie de acest gol pentru că nu mai înscrisese de multă vreme. E bine pentru că azi am avut mari probleme de lot şi nu am avut decât două-trei variante ofensive".

 Dinamo s-a calificat în sferturile Cupei României după ce a învins, joi, cu scorul de 1-0, pe Oţelul Galaţi, în optimile competiţiei.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?