Corina, supraviețuitoare Colectiv: ”Ar trebui sa plătească toți vinovații, și sunt foarte mulți!”

 

Numele "Colectiv" va muri atunci când se va stinge ultimul supravieţuitor. Sunt cuvintele Corinei, cea pentru care o seară într-un club s-a transformat într-un permanent exerciţiu de memorie. Acasă, pe stradă sau la serviciu, tânăra de 32 de ani respiră amintiri. Nu vrea să uite, dar nici să trăiască în permanenţă cu povara. Merge la sală ca să-şi aline trupul îmbibat în furie. Dar în acelaşi timp, vrea să-şi tatueze pe braţul ars numărul de la garderobă. Corina are sentimente puternice pentru toţi cei care încă mai suferă în urma tragediei Colectiv. Dar are şi resentimente faţă de statul care n-a făcut nimic în aceşti doi ani. Doar o tragedie mai mare ne-ar putea scoate din amorţeală, spune Corina. 

Corina Ioniţă a adunat în ultimii 2 ani trăiri pe care mulţi le descoperim doar în filme. Suferinţa de pe patul de spital, recuperarea sub privirile critice sau nepăsătoare ale celor din jur, dezinteresul autorităţilor şi zbuciumul celor care şi-au îngropat copiii sunt acum parte din viaţa ei, la 32 de ani.

 

”Coşmarurile sunt când sunt trează. Nu-mi iese din minte niciodată. În fiecare secundă, oriunde m-aş afla, că sunt la job, că sunt acasă, că sunt în pat, că sunt în mijlocul de transport în comun, imaginile alea mi se derulează permanent în minte”.

Corina a înţeles că soarta a adus-o pentru prima data într-un club underground. Prietena ei din facultate şi iubita lui Andrei Găluţ, singurul din trupa Goodbye to Gravity care a scăpat cu viaţă, a invitat-o la concertul din 30 octombrie. Doar Corina a avut însă norocul să mai vibreze la acordurile vieţii, prietena ei - nu.

”Ce mă interesează pe mine foarte mult sunt bratele pentru că am suferit nişte operaţii de grefare aici, sunt aceste grefe care nu arată foarte în regula, estetic vorbind”.

Corina vrea ca atunci când îşi priveşte trupul să nu se mai simtă o victimă din Colectiv. Nu mai vrea să traiască în trecut. Cicatricile de pe mâini îi amintesc de scenele înfricoşătoare de pe Strada Tăbăcarilor. Vrea să-şi facă tatuaje şi să-şi tonifieze braţele. De două luni vine la sală. Efortul are efecte şi asupra minţii, spune ea, pe care încearcă să o ţină ocupată ca să mai uite de lumea de dincolo, de care a fost atât de aproape.

Etichetare este cuvântul de care pare că se loveşte la tot pasul. După arsuri care i-au distrus aproape jumătate din corp, spitalizări în ţară şi peste hotare, tratamente şi perioade de refacere fizică şi psihică, Corina a fost nevoită să facă faţă şi reacţiilor ciudate. Aceleaşi care, imediat după Colectiv, au lăsat-o fără serviciu. Pentru că patronul de la casa de amanet la care lucra a jignit-o şi a ridiculizat-o. Acum, vorbele nu o mai ating. Flăcările nu i-au mistuit optimismul.

”Mi s-a întâmplat la o cofetărie. Am mers să cumpăr prăjituri şi doamna de acolo mi-a văzut mâinile. M-a întrebat ce s-a întâmplat şi i-am spus: Colectiv. Am regretat amarnic. A ieşit de acolo, de după tejghea, a venit la mine, a început să plângă, să ma ia în brate, sa le cheme pe colege, colegele veniţi, uitaţi, este o supravieţuitoare din Colectiv. Iar eu m-am simţit oribil. Şi de atunci am învăţat să fiu extrem de discretă şi când mă duc într-un loc să-mi trag aşa un pic mânecile.

Cand m-am întors de la Londra, acum un an, am luat un autobuz, expresul acela care te aduce de la aeroport până în centru. Şi la o frână mi s-au dus bagajele. În capatul autobuzului era un cetăţean care a început să urle când am pus mana pe troler. Aoleuuuu, am pus mâna pe trolerul ăsteia, am luat nu ştiu ce boală. 

Nu vreau să mă mai identific cu Corina de la Colectiv. Vreau să fiu doar Corina. Nu neg ce mi s-a întâmplat. Nu întorc spatele Colectivului, dar vreau să merg mai departe. Nu mai pot!

O neputinţă care s-a instalat şi din cauza nepăsării autorităţilor care au continuat să aplice eternul principiu românesc: "las-o, mă, că merge aşa!". La Parlament, de exemplu, strigătele de disperare ale parinţilor care şi-au pierdut copiii în Colectiv încă n-au pătruns prin marmura somptuoasă.

”Nu se poate asa ceva. Este de un cinism.... ne râd în nas. Îşi bat joc de noi.... ne spun practic fără cuvinte, doar prin gesturi... muriţi! Nu ne interesează! Este revoltător ca după o astfel de tragedie sa nu iei niciun fel de măsuri. Tu, ca minister al Sănătăţii.

Noi mai avem speranţă, cu toata lehamitea asta. Și cu tot tăvălugul ăsta de sentimente contrarii pe care il ducem de 2 ani de zile dupa noi. Ar trebui sa plătească toți vinovații și vinovații sunt foarte mulți!”

Reporter: Andreea Dăscălescu
Imagine: Vasi Grăjdeanu, Daniel Ioniţă

Montaj: Beatrice Mihalache


Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?